Șefii lui CFR Cluj au anunțat când revine căpitanul Mario Camora pe teren! Fundașul a fost operat de apendicită

Olteanu Ștefan 01.11.2022, 10:10
Șefii lui CFR Cluj au anunțat când revine căpitanul Mario Camora pe teren! Fundașul a fost operat de apendicită

Mario Camora (35 de ani) a fost operat de apendicită în cursul zilei de duminică, 30 octombrie, iar șefii lui CFR Cluj au anunțat deja când le va reveni căpitanul pe teren.

„După opt zile va începe antrenamente ușoare”. Când revine Mario Camora în tricoul lui CFR Cluj

Integralist în aproape toate meciurile disputate de CFR Cluj în acest sezon, Mario Camora se pregătea să ia startul și în derby-ul cu Rapid de sâmbătă seară, 30 octombrie, din runda cu numărul 16 a Superligii.

Însă, cu doar câteva ore înaintea fluierului de start, Camora a simțit dureri în zona abdominală și a ajuns de urgență la Spitalul Universitar din București. Acolo i s-a pus diagnosticul de apendicită, iar Mario Camora a plecat rapid la Cluj-Napoca pentru a fi supus unei intervenții chirurgicale.

În dimineața zilei de duminică, Mario Camora a fost operat cu succes, iar acum va avea parte de câteva zile de repaus.

Președintele campioanei, Cristi Balaj, a spus că starea lui Camora este una bună și a precizat că fundașul se va întoarce la antrenamente peste doar opt zile. Însă, Dan Petrescu nu îl va forța la fel de rapid și într-un meci oficial.

Cel mai probabil, Mario Camora va reveni pe 30 noiembrie, în duelul cu Chindia Târgoviște de după scurta pauză competițională.

„Camora s-a operat la Cluj. După opt zile va începe antrenamente ușoare, dar nu va intra în teren să joace.

A venit pe fond de oboseală acumulată. Apendicele suferă și din cauza efortului prelungit. Camora a fost transportat cu mașina la Cluj, nu cu ambulanța. Sunt pacienți care chiar au nevoie de ambulanțe, nu era corect din punct de vedere moral”, a declarat Cristi Balaj, la Digi Sport.

Ce meciuri ar putea rata Mario Camora:

  • CFR Cluj – Ballkani, 3 noiembrie, în grupele Conference League
  • CFR Cluj – U Craiova 1948, 7 noiembrie, în etapa a 17-a din Superliga
  • CSC Dumbrăvița – CFR Cluj, 10 noiembrie, în grupele Cupei României
  • CS Mioveni – CFR Cluj, 13 noiembrie, în etapa a 18-a din Superliga

25 de meciuri a jucat Mario Camora în actualul sezon

Deși suntem doar în luna noiembrie, Mario Camora a jucat deja pentru CFR Cluj nu mai puțin de 25 de meciuri în acest sezon. Printre altele, el s-a remarcat cu un gol și cu o pasă decisivă în aceste partide.

De departe, campioana îi va simți cel mai tare lipsa în duelul de joi, 3 noiembrie, când se va lupta cu FC Ballkani pentru un loc în primăvara europeană.

CFR Cluj va primi vizita kosovarilor în Gruia și are nevoie de o victorie pentru a fi 100% că obține calificarea în fazele eliminatorii din UEFA Europa Conference League.

Cum arată clasamentul în grupa CFR-ului:

  1. Sivasspor – 10P (10:6)
  2. CFR Cluj – 7P (4:5)
  3. Slavia Praga – 7P (5:6)
  4. FC Ballkani – 4P (8:10)

Dacă echipele termină la egalitate de puncte, departajarea se face în funcție de rezultatele din meciurile directe. Acest lucru o avantajează ușor pe CFR Cluj, deoarece campioana României a învins-o tur-retur pe Slavia Praga.

Cum a ajuns Gigi Becali să fie susținătorul campioanei CFR Cluj. „Dan Petrescu a avut dreptate în tot ce a spus”.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622