Adrian Rădulescu, antrenorul care se ocupă de aproape 10 ani de evoluția lui David Popovici (17 ani), a dezvăluit care este secretul parcursului fantastic pe care l-a reușit tânărul înotător. Încă de la primele sale salturi în bazin, Popovici le-a dat peste nas rivalilor.
Adrian Rădulescu este antrenorul care se ocupă de David Popovici încă de pe vremea când actuala stea a înotului mondial avea 9 ani, iar într-un interviu pe care l-a acordat agenției franceze AFP, acesta a dezvăluit care este secretul cel mai important al tânărului sportiv.
Încă de la primele salturi pe care le-a făcut în bazin, David Popovici a dat dovadă de o inteligență peste medie. Și nu a fost doar atât. El a îmbinat inteligența cu o competitivitate pe măsură și astfel a reușit să găsească cele mai bune metode pentru a-și surclasa adversarii:
„David a venit la clubul nostru când avea nouă ani. Nu era cel mai uşor de antrenat, căuta mai ales să se distreze, ca toţi puştii. Avea, însă, ceva special, era foarte competitiv.
Eram în cantonament, el trebuie să fi avut zece ani, am organizat o competiţie cu înotători de aceeaşi vârstă. Douăzeci şi cinci de metri de înotat şi ultimul era eliminat. Doi băieţi erau mai buni ca el, am început jocul. De fiecare dată, David termina penultimul. În faţă, au vrut să arate că sunt buni şi au obosit. În finală, ultimul nu mai avea energie şi David a câştigat. Deci la 10 ani avea deja inteligenţă şi talent”, a declarat Adrian Rădulescu, potrivit sursei citate.
Un alt atu al tânărului înotător este dat de faptul că știe foarte bine să asculte și să pună în practică sfaturile pe care le primește din partea staff-ului tehnic. Iar din tot bagajul de informații pe care l-a primit, David Popovici a păstrat cele mai prețioase detalii:
„Este gata să asculte. Are însă nevoie de informaţii, de argumente. Asta înseamnă că în timp a dobândit multe cunoştinţe despre înot. Era pregătit să înţeleagă înotul încă de la început. De asemenea, este dispus să facă sacrificiile necesare oricărui sportiv profesionist. Să planifice ieşirile, vacanţele, familia sa, având mereu în minte programul competiţiilor. Când iese, e mereu primul care se întoarce (…)
De asemenea, îşi stabileşte obiective personale, dar se gândeşte şi la altele, mai mari. Nu este vorba doar de câştigarea unor medalii, ci de a deveni o sursă de inspiraţie pentru ceilalţi înotători”, a mai adăugat Adrian Rădulescu.
În ciuda potențialului evident pe care l-a arătat încă de la vârsta de 9 ani, David Popovici a reușit cumva să surprindă pe toată lumea și să obțină niște performanțe record într-un timp incredibil de scurt.
La doar 17 ani, David Popovici a bătut recordul mondial în proba de 100 metri liber și a devenit cel mai rapid înotător din istorie:
„Este incredibil că se întâmplă atât de repede. David are un simţ acut al apei. Este o discuţie pe care am avut-o cu analistul video: întrebarea nu este forţa pe care o putem genera, ci modul în care o introducem în viteza pe care o dezvoltăm. Deci, da, este foarte fin, dar are suficientă forţă pentru a înota la viteze mai mari.
Dacă era mai puternic, nu ştiu dacă putea înota mai repede. Probabil. Dar tehnica lui şi felul în care simte apa ar trebui adaptate. În septembrie va împlini 18 ani, corpul lui va creşte, va evolua spre cel al unui bărbat. Este o provocare să găseşti calea potrivită, pentru a obţine echilibrul potrivit între forţă şi eficienţă. Vom vedea în următorii cinci sau şase ani”, a încheiat Adrian Rădulescu.
David Popovici, calificat în finala de la 200 de metri liber! O nouă cursă mare a românului.