CFR Cluj a câștigat primul meci de după demiterea lui Adrian Mutu. Ardelenii s-au impus cu 4-1 în Giulești, în fața Rapidului, după un meci perfect făcut de băieții lui Ovidiu Hoban.
Rapid pierde un meci foarte important și se distanțează tot mai tare de titlu. Și nu doar: echipa din Giulești este, în acest moment, departe și de cupele europene. În schimb, CFR poate termina etapa pe locul doi, dacă Universitatea Craiova pierde meciul cu FCSB.
Min. 90+5: Final de meci. Rapid pierde clar, pe teren propriu, iar fanii îi cer demisia lui Bergodi.
Min. 80: GOL Rapid! Gazdele reușeșsc golul de onoare. Un contraatac al lui Petrila este finalizat cu gol de Rrahmani. Golul a fost verificat de VAR trei minute.
Min. 70: Ce ghinion! Daniel Bîrligea a avut o seară perfectă, reușind primul hattrick al carierei. Atacantul ardelenilor s-a accidentat însă și a fost scos cu targa de pe teren.
Min. 58: Braun îi centrează lui Burmaz, care trimite cu capul peste poartă.
Min. 53: Prima șansă de gol pentru Rapid. Funsho trage spre poarta lui Sava, însă șutul lui este slab.
Min. 45+3: Pauză. Prima repriză a fost un dezastru pentru Rapid.
Min. 45+1: GOL CFR Cluj! Otele îi pasează lui Deac și se demarcă, primește balonul înapoi, în timp ce Aioani vine la întâmpinare. Fotbalistul CFR-ului îl vede bine pe Manea, care punctează.
Min. 36: GOL CFR Cluj! Cristea greșește, iar Avounou recuperează un balon în lateralul careului advers. Îi pasează lui Bîrligea, care îl învinge pentru a treia oară în această seară pe Aioani.
Min. 8: GOL CFR Cluj! Bîrligea profită de gafa lui Aioani și reușește dubla.
Min. 4: GOL CFR Cluj! Ce start de meci: Bîrligea deschide scorul, cu o lovitură de cap. Camora i-a centrat din corner.
Min. 1: A început meciul. Rapid, prin Djokovic, a avut lovitura de start.
RAPID (4-3-3): Aioani – Braun, Săpunaru (cpt.), I. Cristea, Bădescu – Albu, Djokovic, Papeau – Funsho, Rrahmani, Burmaz
REZERVE: Drăghia – Onea, Iacob, Dr. Grigore, Borza, Emmers, Hromada, Oaidă, Krasniqi, Cîrjan, Hasani, Petrila
ANTRENOR: Cristiano Bergodi
CFR CLUJ (4-3-3): Sava – Manea, Boben, M. Ilie, Abeid – Muhar, K. Keita, Avounou – Deac (cpt.), Bîrligea, Otele
REZERVE: Hindrich, Racasan – Camora, Al. Radu, Aussi, R. Filip, Fica, El Kaddouri, Serebe, Michael
ABSENȚI: Tachtsidis (suspendat), Ajeti, Mogoș (accidentați), Kresic (incert)
ANTRENOR: Ovidiu Hoban
Stadion: Superbet Arena- Giulești
Arbitru: Radu Petrescu (Bucureşti) / A1: George Neacşu (Câmpulung Muscel), A2: Daniel Mitruţi (Craiova)
Arbitru VAR: Adrian Cojocaru (Galaţi), Asistent VAR: Marius Badea (Râmnicu Vâlcea)
Înaintea fluierului de start, Cristiano Bergodi a subliniat importanța acestei partide în perspectiva luptei pentru podium, dat fiind faptul că titlul a devenit o misiune extrem de dificilă. Mesajul către jucători a fost clar: trebuie să facă uitate înfrângerile din primele două etape.
„(n.r. a scăzut presiunea la Rapid, având în vedere că se află la 10 puncte distanță de FCSB?) Nu știu dacă a scăzut, presiune există întotdeauna la Rapid. Trebuie să câștigi mereu. Noi ne gândim să intrăm pe podium, iar după vom vedea.
Acum, nu putem să vorbim, cu tot respectul, despre FCSB, când este așa departe, la 10 puncte. Mi s-ar părea arogant. Primul meci e acum cu CFR, care este foarte important, după sunt alte meciuri directe.
Calm, nu trebuie să ne grăbim cu declarațiile, că am fi murit deja ca echipă. Calm, că în fotbal se poate întâmpla orice”, a declarat tehnicianul Rapidului.
De partea cealaltă, CFR Cluj s-a despărțit de Adrian Mutu după eliminarea rușinoasă din Cupa României. Pe bancă vor sta Ovidiu Hoban și Francisc Dican, cel din urmă fiind posesorul licenței Pro.
„Încă nu știm dacă vom schimba sistemul de joc. Ne vom gândi. La fotbal nu contează sistemul, doar dinamica jucătorilor și cum îi așezi în teren. Mogoș și Ajeti s-au antrenat separat astăzi. O să știm mâine care este starea lor, dacă vor putea să joace. În rest, avem toți jucătorii la dispoziție.
Știu că am ajuns la un club care în ultimii 10-15 ani a câștigat cele mai multe titluri în România. Cred că e de la sine înțeles că trebuie să câștigi atunci când ajungi aici. Nu se pune problema să fi renunțat la campionat. Atât timp cât există șanse matematice, ne luptăm”, a spus Dican.
Rapid: Aioani – Braun, Săpunaru, P. Iacob, Bădescu – Hromada, Oaidă, Papeau – Funsho, Rrahmani, Petrila.
CFR Cluj: Sava – Cr. Manea, Boben, M. Ilie, Camora – Muhar, Keita, R. Filip – Deac, Bîrligea, Otele.