„Se poate face în următoarele 48 de ore”. Afacerea Radu Drăgușin la Tottenham prinde viteză, „lipsesc doar câteva milioane de euro”

Sorin Barbu 03.01.2024, 20:00
„Se poate face în următoarele 48 de ore”. Afacerea Radu Drăgușin la Tottenham prinde viteză, „lipsesc doar câteva milioane de euro”

Radu Drăgușin va semna cu Tottenham până la finalul săptămânii scrie Daily Mail, în timp ce jurnalistul Ben Jacobs este convins că afacerea va fi finalizată în cel mult câteva ore. În Anglia sunt dezbateri aprinse pe marginea acestui transfer și se spune că actele nu au fost semnate pentru că lipsesc doar câteva milioane. De euro!

Radu Drăgușin, tot mai aproape de transferul la Tottenham

Tottenham pare singură echipa care a rămas în cursă pentrufundașul român de 21 de ani Radu Drăgușin. Reprezentanții celorlalte grupări interesate, din Premier League și Serie A, s-au retras de la negocieri când au aflat că cei de la Genoa vor 30 de milioane de euro pe un jucător pe care l-au cumpărat de la Juventus cu 5,5 milioane de euro. Și FC Barcelona a spus „pas” din același motiv.

Daily Mail a vorbit zilele trecute că cele două părți au ajuns la un acord pentru suma de 25 de milioane de lire sterline, ceea ce ar însemna puțin sub 29 de milioane de euro. Jurnalistul englez Ben Jacobs are alte informații și susține că „prețul final ar putea fi sub 30 de milioane” și că actele nu s-au parafat pentru că lipsesc câteva milioane de euro.

Radu Drăgușin ar putea semna în 48 de ore cu echipa din Premier League

Cel mai agitat este managerul lui Tottenham! Ange Postecoglou are probleme mari în defensivă și ar vrea că românul să debuteze în Premier League, în meciul cu Manchester United, programat pe 14 ianuarie, pe Old Trafford

Într-o discuție pe YouTube, despre transferurile așteptate în actualul mercato, Ben Jacobs a afirmat: „Drăgușin a devenit o prioritate la Tottenham, iar Ange Postecoglou joacă un rol important în această afacere. Jucătorul și-a dat acordul, a rămas doar ca Spurs și Genoa să se înțeleagă asupra sumei. Din informațiile mele, prețul final ar putea fi sub 30 de milioane de euro”.

Britanicul a mai explicat și care este situația în acest moment. Tottenham a oferit o sumă între 20 și 23 de milioane de euro și este gata să ajungă până la 25 de milioane. Rămâne ca și oficialii lui Genoa să renunțe la pragul de 30 de milioane de euro.

Tot în acest podcast s-a enunțat ideea că există varianta ca lucrurile să avanseze foarte rapid. „E o mare posibilitate ca transferul să se facă în următoarele 48 de ore”.

Citește și: Anunț triumfător în Daily Mail! Transferul lui Radu Drăgușin la Tottenham va fi finalizat săptămâna aceasta, suma de transfer este uriașă

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622