Cu doar câteva zile înainte de startul noului sezon, la Dinamo s-a declanşat un adevărat război intern. Adrian Motoacă, fost medic la gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare, pune tunurile pe noii acţionari, Eugen Voicu şi Andrei Nicolescu, şi crede că îndepărtarea din conducere a lui Vlad Iacob ar fi o mare greşeală.
Motoacă spune că Voicu şi Nicolescu folosesc un limbaj corporatist, promit multe, dar faptele întârzie să apară. Fostul doctor de la Dinamo subliniază că e nevoie de linişte în tabăra „câinilor roşii” şi susţine, de asemenea, că trebuie realizate investiţii mari de către noul acţionariat, dacă se doreşte ca fanii să vină aproape de echipă.
Nu cred că mai ține la suporterul dinamovist! Poate ține în mediul de afaceri. Domnul Voicu și domnul Nicolescu vorbesc foarte frumos, terminologia lor e foarte frumoasă, dar e frumoasă pentru cei care o înțeleg! Suporterul de rând, suporterul de la țară, fără prea multă școală, nu prea mai are răbdarea necesară la momentul ăsta, după atâția ani de chin pe la Dinamo”, a declarat Motoacă, la emisiunea GSP Live.
Compania Red&White, cea care deţine pachetul majoritar de acţiuni la trupa din Şoseaua Ştefan cel Mare, a convocat de urgenţă o Adunare Generală. Obiectivul: înlăturarea lui Vlad Iacob de pe poziţia de administrator special. Lipseşte, până în prezent, doar avizul adminstratorului judiciar ca şedinţa să devină una statutară.
Nicolescu pândeşte de mai multe săptămâni pentru a prelua funcţia de administrator special şi i-a propus iniţial lui Vlad Iacob să rămână în organigramă, dar pe o altă poziţie. Iacob ar fi urmat să devină noul director executiv şi ar fi fost răsplătit lunar cu un salariu de 6000 de euro.
Acesta a refuzat, motiv suficient pentru Andrei Nicolescu să lanseze atacul final pentru debarcarea sa. Adrian Motoacă e de părere că noii acţionari ar pierde din susţinerea fanilor alb-roşii dacă îşi vor duce acţiunea la bun sfârşit.
Mi se pare că Vlad Iacob are o mare trecere în rândul suporterilor și cred că, dacă e martirizat, noua conducere va avea foarte mult de suferit. Daunele se vor vedea, cel mai probabil, după acest război pe care eu nu-l consider necesar la Dinamo”, a concluzionat Motoacă.