Florin Prunea, ofertat recent pentru funcția de președinte al FCU Craiova, lasă de înțeles că unificarea celor două mari cluburi din oraș nu este un scenariu exclus.
Prunea spune că ambele ratează performanța reală din cauza erorilor manageriale pe care le fac. Fostul oficial de la Dinamo crede că zvonurile care anunță negocierile lui Mihai Rotaru cu cluburi din apropierea Capitalei nu sunt lipsite de substanță. În opinia lui Prunea, varianta unei singure Universitatea în viitorul apropiat nu este caz închis.
„Cred că se merge spre o singură echipă la Craiova, așa văd eu lucrurile din exterior. Cred că viitorul ar fi foarte bun așa. Craiova nu poate să aibă două echipe, niciodată nu poate. Puterea economică a orașului nu e de două echipe. CS Universitatea a fost aproape de titlu doar o dată, dar atunci au făcut lucrurile profesionist de la un capăt la celălalt.
Țineți minte că au avut chiar 1-0 cu CFR, dar nu aveau suporterii lângă ei, era pandemie. A contat lipsa fanilor. Acum, multe schimbări de antrenori, vânzări, reîntoarceri… Se vede și se simte. Și la CS Universitatea, și la FCU sunt vestiare grele. Trebuie ținute în frâu. Nu cu biciul, dar ai nevoie de oameni cu personalitate, oameni și antrenori specializați. Ați văzut, ca să nu mai întârzie nimeni 4 zile la antrenamente. Când intră un jucător în vestiar, trebuie să-și dea seama că nu merge așa. Când vor înțelege ambele echipe că nimic nu e întâmplător, atunci vor veni și performanțele.
Cu banii care s-au investit acolo ar trebui să existe performanțe. Iar performante înseamnă titluri. Eu cred că domnul Rotaru a dat un semnal destul de clar. Nu prea mai vrea să fie singur, are nevoie de sprijinul orașului. Îndepărtarea lui Craioveanu, a lui Cârțu… toate cred că spun ceva. Eu așa văd din exterior. Zvonurile sunt că ar vrea o echipă mai aproape de București”, a spus Prunea la Digisport.