Cu VAR, dar în lipsa tehnologiei de linia porții, fotbalul din România continuă să ofere momente amuzante, iar derby-ul dintre CS Mioveni și FC Argeș a fost oprit timp de minute bine din cauza unei faze controversate.
Finalul primei reprize de la derby-ul CS Mioveni – FC Argeș a oferit câteva scene amuzante, în care fotbalul românesc, aflat la primul sezon cu VAR, a demonstrat că are în continuare lipsuri, mai precis tehnologia de linia porții.
În minutul 45, Cristian Dumitru a centrat dintr-o lovitură liberă în careu, însă coechipierul Garutti nu a ajuns la minge pentru a relua. Astfel, balonul a ajuns în brațele portarului Cătălin Straton.
Doar că, în momentul în care goalkeeperul a aterizat cu picioarele pe pământ, mingea a părut că a depășit linia porții, lucru reclamat cu insistențe și de jucătorii lui CS Mioveni.
Tehnologia de linia porții ar fi rezolvat această fază într-o fracțiune de secundă. Însă, cum ea nu este prezentă în fotbalul românesc, s-a produs o dilemă.
După câteva secunde, „centralul” a primit un mesaj în cască din camera VAR și meciul a fost oprit. Timp de peste trei minute s-a încercat rezolvarea fazei, dar fără succes. În cele din urmă, „centralul” Adrian Viorel Cojocaru a părut că și-a pierdut răbdarea și a făcut semne ca jocul să continue.
La prima acțiune de la reluarea jocului, FC Argeș a fost la un pas să dea lovitura. Alexandru Ișfan a pătruns în careu din flancul drept și a șutat în forță pe scurt, însă Popescu a plonjat și a intervenit excelent. La pauză, tabela a arătat scorul de 0-0 la derby-ul CS Mioveni – FC Argeș.
Spre deosebire de VAR, tehnologia de linia porții este folosită deja ani buni în fotbalul mondial. Prima oară a fost pusă în funcțiune la Cupa Confederației din 2014, după care a debutat și la Campionatul Mondial din Brazilia. Ulterior, toate campionatele importante au apelat la această tehnologie.
Anii au trecut, în România a ajuns inclusiv VAR, dar tehnologia de linia porții lipsește în continuare. În 2021, Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, a dezvăluit că prețul acesteia stă în calea implementării:
„Tehnologia de linia porții costă 320.000 de euro pentru fiecare club, trebuie montată o instalație specială la fiecare stadion. Nu ne putem permite în acest moment.
Am analizat problema și am ajuns la concluzia că nu suntem în postura în care să ne permitem această investiție”, a declarat Justin Ștefan, în cadrul emisiunii „Fotbal Club” de la Digi Sport.