Cristiano Bergodi e mândru de băieții săi, care au plecat cu un punct de la Ploiești, deși au jucat aproape tot meciul în inferioritate numerică.
Bergodi a transmis mai multe mesaje în analiza extinsă pe care a făcut-o în zona de flash-interviu. Italianul spune că „speră” să depășească perioada dificilă prin care trece și lasă de înțeles că o decizie fermă în privința rămânerii sale la Rapid va fi luată după ultima confruntare din 2023, contra Farului.
PlaySport îți prezintă pe subiecte cele mai importante declarații date de Cristiano Bergodi după 0-0 cu Petrolul.
…rezultatul meciului: Am luat un punct, e important că nu am pierdut. Felicit băieții pentru atitudinea extraordinară. Să joci aproape tot meciul în 10… Mă bucură atitudinea lor și îi felicit, au fost extraordinari.
…eliminarea lui Borza din minutul 6: Din păcate, Borza e distrus. Ce se poate spune? Nu am văzut bine acțiunea. Chiar dacă era în fața băncii, a fost o lejeritate, nu am văzut așa bine ce s-a întâmplat. Un lucru de experiență pentru el. Nu trebuie să te duci să ataci așa acolo… Rămâi în 10. E o lejeritate, fără să spunem altceva. E un copil, trebuie să învețe. Băieții au jucat foarte bine, atitudinea lor a fost extraordinară.
...schimbarea sistemului de joc în 3-4-3, idee la care a renunțat după ce Rapid a rămas în 10: Am jucat bine, bine, bine. Din păcate, nu am putut să facem ce ne-am propus înainte de joc. Am gândit meciul cu 3 fundași, nu era un experiment. Am vrut să fac ceva, am fost un pic expuși la mijlocul terenului la meciurile trecute, m-am gândit să întăresc puțin apărarea și zona centrală. Din păcate, nu am putut să văd dacă mergea bine sau nu. Rămânem așa, cu ideea că ne-am apărat 4-4-1, băieții au făcut un meci mare.
…Cătălin Cârjan, titularizat în campionat după 3 luni: M-a mulțumit Cîrjan. E un copil și el. A suferit, s-a adaptat acolo, pe bandă. Cristea a fost fundaș dreapta, Cîrjan a fost extremă dreapta, Braun s-a dus fundaș stânga. Nu s-a simțit nimic. Băieții s-au apărat foarte bine. A fost, pentru noi, un exerciți pe fază defensivă. Am lovit și bara, a fost o cazie importantă. Sunt mulțumit. Îi felicit pe băieți. Oaidă și ceilalți mijlocași au jucat bine cu toții. Păcat că Oaidă a luat cartonaș și lipsește cu Farul.
…planurile echipei pentru iarnă: Toată lumea se uită la Rapid, ies tot felul de articole despre Rapid. Și negative, și pozitive. Acum, mai mult negative. Vedem ce vom face. Sunt mulțumit de acest grup. Fiecare echipă face 2-3 achiziții, e normal. Ne întârim, vor reveni și jucătorii care au fost accidentați. Dacă rămânem acolo sus, vim fi o nucă tare în noul an.
…posibila sa demitere: Eu sunt obișnuit cu presiunea. Vedem dacă depășesc perioada asta sau nu. Vedem meciul cu Farul. Azi, băieții au dat un răspuns extraordinar. Mă bucur mult. Dar asta e viața antrenorului. Când merg lucrurile, e bine. Când nu… Am trăit emoții mari astăzi. Au fost 82 de minute în inferioritate, plus cele 8 de prelungire din prima repriză. Băieții au avut o prestație foarte bună.
…revenirea fanilor alături de echipă: Suporterii sunt mulțumiti, cred. Sunt lângă echipă. Am oprit autocarul, ne-am întâlnit pe drum și ei ne-au încurajat. Sunt cu noi întotdeauna. Uneori, se mai ceartă și soțul cu soția. Dar dragostea revine. Am fost mulțumiți de prestația pe care am avut-o în 10 oameni.