Gabriel Tamaș (38 de ani) și-a prezentat public scuzele pentru suporterii Petrolului Ploiești, după ce i-a jignit prin intermediul unei convorbiri pe care a avut-o cu antrenorul Nicolae Constantin. Discuția respectivă a avut loc după duelul Petrolul – FCSB 0-2, a fost înregistrată și a ajuns în mass-media.
Nervos după înfrângerea de pe teren propriu cu FCSB, scor 0-2, Gabriel Tamaș și-a pierdut cumpătul în timpul unei discuții pe care a avut-o cu antrenorul Nicolae Constantin și, printre altele, i-a jignit pe suporterii Petrolului Ploiești.
Din nefericire pentru Tamaș, discuția dintre el și tehnician a fost înregistrată, iar un pasaj al acesteia a ajuns în mass-media.
„Hai să spun, dacă vrei să spunem pe românește. Și azi la ședință, las-o în p**a mea. Că am dezamăgit suporterii… Mă c*c pe suporteri, până la urma urmei, în p**a mea. Eu vreau să câștig. Eu, ca fotbalist, vreau să câștig, pentru că așa câștig bani”, spunea Gabi Tamaș, în discuția pe care a avut-o cu Nicolae Constantin.
La doar o zi distanță după ce aceste declarații au apărut în presă, Gabriel Tamaș a venit cu o primă reacție. Experimentatul fundaș central și-a prezentat scuzele în fața suporterilor petroliști și, în același timp, spune că declarațiile sale au fost scoase din context:
„Într-adevăr, am avut discuții, la o zi după meciul cu FCSB, cu antrenorul și cu președintele clubului. Încă eram foarte nervos după pierderea meciului. Era un joc foarte important pentru noi, ținând cont ca era un derby al României, adversarii erau într-o situație dificilă. Îmi doream foarte mult un rezultat pozitiv.
Obiectivul meu, pe care nu am vrut să-l spun public și de care știau doar câțiva din club, era calificarea în play-off cu Petrolul.
După cum știți, mie îmi place să câștig, iar când pierd mă duc acasă, câteodată plâng, câteodată sunt foarte nervos”, și-a început Tamaș discursul.
În continuare, fundașul și-a cerut scuze pentru ieșirea pe care a avut-o:
„Suntem sportivi, câteodată mai dăm un pumn în geam, mai spargem un televizor, mai și vorbim urât, suntem oameni.
Referitor la înregistrare, nu știu cine m-a înregistrat și de ce. Am vorbit despre fotbal, despre înfrângere și, fiind nervos, am și înjurat.
Cine mă cunoaște știe că mai înjur la nervi și sunt mai recalcitrant după o înfrângere.
Țin să-mi cer scuze pentru limbajul folosit. A fost o ieșire nervoasă pe care o regret”, a transmis Tamaș, potrivit ziarulincomod.ro.
În continuare, Gabi Tamaș a ținut să transmită că prin reacția pe care a avut-o nu a intenționat să jignească pe nimeni. Însă, cum declarația sa a fost scoasă din context, a părut că are ceva împotriva suporterilor:
„Acele cuvinte au fost scoase din context, discuția fiind mult mai lungă.
Respect suporterii Petrolului și acest club. Toată lumea știe că am venit aici pentru fani și pentru atmosfera de la Ploiești, nu pentru bani. Îmi cer scuze încă o dată pentru această ieșire la nervi. Sunt un jucător care am dat totul pentru echipă, am crezut și cred în continuare în ea și îmi pare rău că s-a ajuns la aceasta situație”, a mai adăugat Gabi Tamaș, potrivit sursei citate.