„Scouterul” Gigi Becali a pus ochii pe un fundaș de la Farul lui Hagi: „Îmi place!”

Mihai Gradina 08.02.2024, 12:58
„Scouterul” Gigi Becali a pus ochii pe un fundaș de la Farul lui Hagi: „Îmi place!”

Gică Hagi și Gigi Becali sunt rivali în SuperLigă, dar și prieteni de peste 30 de ani. Relația lor a evoluat de-a lungul timpului, transformându-se într-o legătură de rudenie, cu Hagi devenind nașul lui Becali, care conduce destinele FCSB-ului de mai bine de 20 de ani.

După disputarea a 24 de meciuri în actualul sezon de SuperLigă, FCSB se află pe primul loc în campionat, acumulând 51 de puncte. Având un avans confortabil, mulți observatori din lumea fotbalului consideră că FCSB a adjudecat deja titlul, deoarece celelalte echipe nu par suficient de constante pentru a ține pasul cu „roș-albaștrii”.

Această poziție favorabilă îi oferă lui Gigi Becali, patronul FCSB, încredere și ambiție. El dorește să consolideze echipa pentru a fi sigur de câștigarea titlului. Pe lista sa se află și Kiki de la Farul, dar Becali a recunoscut că nu a intrat în negocieri cu jucătorul din cauza lui Hagi.

Gigi Becali: ”Nu-i fac niciodată în viața mea lui Hagi așa ceva”

Într-o declarație pentru Orange Sport, Becali a spus: „Mi-a spus, nu mai știu cine, acum două, trei luni, dacă-l vreau pe Kiki. Dacă-l vreau pe Kiki, vorbesc cu Hagi. Intră în ultimele șase luni. Nu-l vreau așa niciodată de la Hagi, nu-i fac niciodată în viața mea lui Hagi așa ceva. Jucătorul îmi place, doar că niciodată nu fac așa ceva. Aaaa, cum fac? Bă, Gică, pot? Îl întreb. Și la Louis Munteanu, dacă zice da, da, dar altfel nu fac. După Gică fac după înțelegere, nu după regulament”.

În prezent, după 24 de etape disputate, podiumul SuperLigii este ocupat de FCSB (51 de puncte), CFR Cluj (42 de puncte) și Rapid București (42 de puncte).

În ziua în care Gică Hagi a împlinit 59 de ani, Gigi Becali a fost pus pe glume. Întrebat dacă i-a urat ceva nașului său, Becali a răspuns în stilul său caracteristic: „Păi, i-am transmis. I-am dat un punct (n.r. râde). A fost bine. Voiam să câștig, dar Gică este și el mare. I se spune și regele. Dacă și de ziua lui mânca bătaie… A luat un punct. E un punct mare. Nu comentăm arbitrajul. Dacă Gică așa a zis, așa să fie ca el, că a fost și ziua lui”.

În etapa viitoare, FCSB va înfrunta pe Sepsi Sf. Gheorghe, pe teren propriu. În turul campionatului, în partida de la Sf. Gheorghe, bucureștenii s-au impus cu scorul de 5-2.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622