Scene rușinoase în Supercupa Italiei. Tribune aproape goale în Arabia Saudită la meciul lui Napoli
Supercupa Italiei are un nou format, iar ediția din acest an se desfășoară în Arabia Saudită. Competiția avut un debut rușinos. Prima semifinală, în care Napoli a învins-o pe Fiorentina, s-a desfășurat în fața tribunelor aproape goale.
În 2018, a fost semnat un acord între Serie A și Autoritatea Generală pentru Sport de la Riad, care prevede că Supercupa Italiei se va desfășura în Arabia Saudită în trei dintre următorii cinci ani. Anul trecut a fost decisă și o schimbare a formatului de desfășurare, care prevede un turneu la care paticipă patru echipe, respectiv primele două clasate din Serie A și ultimele finaliste din Cupa Italiei. Turneul, în noua formă de desfășurare, a început joi seară, când campionii de la Napoli au învins-o cu 3-0 pe Fiorentina. Meciul s-a desfășurat pe stadionul KSU din Riad, ale cărui tribune erau dominate de locurile goale.
Cealaltă semifinală a Supercupei Italiei s-a disputat între Inter și Lazio. Nerazzurrii au câștigat cu 3-0.
Supercupa Italiei riscă să piardă interesul fanilor
Prezența anunțată pentru primul meci a fost slabă, respectiv 9 762 de spectatori, mai puțin decât media multor cluburi din liga a 3-a engleză, de exemplu. Stadionul pe care s-a desfășurat meciul are o capacitate de 25.000 de locuri. E de așteptat ca întregul turneu să fie o mare dezamăgire pentru organizatori. Fanii au criticat decizia de a duce Supercupa Italiei în Arabia Saudită. Sute de comentarii negative au inundat mediile sociale.
Unul dintre fani a scris: „Noua Supercupă se dovedește a fi la fel de populară precum un Al Ettifaq v Al Shabab jucat într-o seară la mijlocul săptămânii”.
Un altul a întrebat: „Sincer, cine conduce fotbalul italian și ia aceste decizii?”
Un al treilea s-a plâns: „Fotbalul este pentru fani. Această vânzare a meciurilor pentru bani și jocul în fața stadioanelor pe jumătate goale (sau mai puțin) este motivul pentru care oamenii nu vor mai fi interesați. Joacă meciurile în Italia, unde fanii ambelor cluburi pot participa la meciuri, cumpără bilete și creează atmosfera pe care o merită fotbalul”.
O prezență de 10 000 de spectatori în tribune ar fi ușor peste medie în Saudi Pro League. În ciuda faptului că au atras unele dintre cele mai mari vedete din fotbal, saudiții au avut și meciuri cu asistențe jalnice. Unele meciuri abia au reușit să ajungă la un public de trei cifre. Recent, doar 144 de fani s-au prezentat pentru a vedea meciul lui Al-Riyadh împotriva lui Al-Khaleej. Iar un alt joc disputat de Al-Riyadh, contra lui Al Ettifaq, a atras doar 133 de spectatori.