Scandal uriaș la EURO 2024! UEFA a suspendat un jucător și a luat o decizie neașteptată

23 06. 2024, 23:06
uefa

Mirlind Daku a fost suspendat de UEFA pentru două meciuri după insulte la adresa Serbiei.

Atacantul albanez Mirlind Daku a fost suspendat pentru două meciuri de către UEFA, după ce a proferat insulte la adresa Serbiei la finalul meciului Albania – Croația, scor 2-2, disputat la EURO 2024.

Incidentul a avut loc după fluierul final, când Daku, împreună cu suporterii albanezi, a strigat: „să-i f**em pe macedoneni și pe sârbi”. Ca urmare a acestui comportament, Federația de Fotbal din Macedonia de Nord a sesizat UEFA, ceea ce a dus la sancționarea jucătorului.

Federația Albaneză de Fotbal a confirmat suspendarea, menționând într-un comunicat: „Comisia de Etică și Disciplină a UEFA a luat o decizie cu privire la incidentul petrecut după încheierea meciului dintre Albania și Croația de la Campionatul European din 2024, la care a participat atacantul Mirlind Daku. Comisia UEFA a decis să-l suspende pentru două meciuri pe fotbalistul albanez. Nu va putea juca în următorul meci împotriva Spaniei, care este programat luni, 24 iunie, la Düsseldorf” .

uefa

Prin această decizie, Daku va lipsi atât de la ultima partidă din grupă, împotriva Spaniei, cât și de la eventualul meci din optimile de finală, dacă Albania reușește să se califice.

Croații, iertați de UEFA pentru scandările reprobabile

În contrast, Federația de Fotbal din Croația a evitat o amendă pentru comportamentul suporterilor săi, care au afișat un banner cu mesajul „Kosovo e Albania” și au scandat „moarte sârbilor” împreună cu fanii albanezi. Cu toate acestea, croații au fost sancționați cu amenzi pentru alte incidente. UEFA a penalizat Federația din Croația cu 28.000 de euro pentru torțele aprinse de ultrași și pentru aruncarea de obiecte în teren în timpul meciului cu Albania.

Suporterii croați au continuat să creeze probleme și în meciul cu Spania, pierdut cu 0-3, din prima etapă a grupelor. Pentru aruncarea de obiecte în teren în acest meci, UEFA a impus o amendă suplimentară de 87.875 de euro Federației Croate de Fotbal.