Eşecul cu FC Voluntari, scor 1-2, a tulburat apele în Giuleşti. Victor Angelescu, unul din cei doi acţionari ai Rapidului, s-a arătat dezamăgit de prestaţia alb-vişiniilor din deplasarea de luni seară şi a remarcat că erorile personale sunt cele care au făcut diferenţa.
Angelescu recunoaşte că jocul trupei de sub Podul Grant a avut de suferit în acest start de sezon şi punctează că va fi foarte greu pentru Săpunaru şi compania să se lupte pentru un loc pe podium dacă vor continua pe aceeaşi linie.
Oficialul giuleştean crede că Rapidul trebuia să obţină şase puncte din jocurile cu FC Botoşani şi FC Voluntari, iar astfel de sincope trebuie evitate pe viitor. Angelescu dă vina pe erorile personale şi admite că Bergodi are nevoie de timp pentru a omogeniza echipa.
E greu să joci aşa. Nu putem să ne batem la titlu sau la podium, în condiţiile în care facem asemenea greşeli personale. Când mă uit per total, am avut un joc bun în primele trei etape. Trebuie să fim mult mai concentraţi, să ieşim din pasa aceasta. Nu vom reuşi dacă vom face asemenea cadouri. Am jucat cu echipe împotriva cărora trebuia să câştigăm. I-am făcut pe toţi mari de la jumătatea clasamentului”, a declarat Angelescu, la emisiunea Fanatik Superliga.
Chiar dacă portarul Horaţiu Moldovan a gafat la ambele reuşite ale ilfovenilor, acesta e apărat de Angelescu. Acţionarul alb-vişiniilor transmite că goalkeeper-ul în vârstă de 25 de ani are parte de încredere totală în continuare şi nu se pune în niciun caz problema ca acesta să fie trecut pe banca de rezerve.
Moldovan a fost foarte bun în primele trei etape. Orice portar până la Buffon greşeşte. Ce prostie e asta să-l scoatem din poartă? A apărat foarte bine la naţională, iar la noi a fost foarte bun. Mi se pare normală reacţia lui şi mi se pare foarte proastă întrebarea”, a comentat Angelescu.
Finanţatorul grupării giuleştene îl asigură pe Bergodi că postul de antrenor principal nu îi este în pericol. Angelescu consideră că tehnicianul italian e de mult prea puţin timp la timona Rapidului pentru a fi pus punct jocul şi garantează că Bergodi va fi în continuare sprijinit de conducere.
Nu mă îngrijorează FCSB. Mă interesează echipa noastră. Mă interesează mult mai mult jocul. Ieri, a fost un joc mai slab şi cu erori personale. E clar că Bergodi are nevoie de timp. Să sperăm că vom reuşi să ne dăm seama cum să eliminăm aceste erori”, a concluzionat Angelescu.