Lucrurile sunt tensionate la CSU Craiova, mai ales după ce echipa olteană a ratat prezența în cupele europene. Patronul Mihai Rotaruu l-a criticat pe președintele Sorin Cârțu pentru unele declarații de dinainte de meciul dintre CFR și Farul. Fostul mare jucător lăsase de înțeles că trupa lui Dan Petrescu nu va avea probleme cu campioana.
„Nu pariez în general, dar la meciul dintre CFR și Farul voi merge pe 1 solist” a fost declarația care acum s-a întors împotriva lui Cârțu. Farul s-a impus, totuși, în Gruia, spre disperarea lui Dan Petrescu. Dar oltenii nu au profitat de cadoul oferit de campioni și au pierdut lamentabil cu Sepsi. Iar patronul Craiovei crede că și declarațiile de dinainte de meci ar fi dus la acest deznodământ.
Am făcut comentariul respectiv mai mult în glumă. Am spus că erau două echipe cu stări de spirit diferite (n.r. – CFR Cluj și Farul), nu m-am referit niciodată că Farul nu și-ar apăra șansele corect. N-am pentru ce să-mi cer scuze lui Hagi sau Popescu, pentru că nu i-am acuzat cu nimic. Am spus că sunt stări emoționale diferite, așa am interpretat situația înaintea meciului.
Dacă am fi învins aseară pe Sepsi, ce ar fi însemnat, că am destabilizat CFR-ul sau Farul? Am lucrat indirect la succesul echipei? A fost doar un comentariu în glumă, n-a fost o treabă serioasă. În situația în care câștigam partida, era meritul meu? a spus Sorin Cârțu, pentru Fanatik.
Președintele clubului nu este deloc fericit de amploarea pe care au luat-o declarațiile oferite înainte de meci. Și recunoaște că acest conflict mocnit cu patronul poate să ducă la plecarea lui de la club.
Normal că nu mi-a picat bine (n.r. – reacția lui Mihai Rotaru). E aiurea! N-am avut discuții deocamdată cu domnul Rotaru. Mi se pare exagerat, peste tot trebuie să fie un acar păun! Dacă nu înțelegi niște declarații, nu pot să mă apuc acum să despart în silabe! Sunt responsabil pentru ceea ce declar, întotdeauna, dar nu sunt responsabil pentru ceea ce înțelege cineva.
Am întrerupt contracte de sute de mii de euro din cauza unor vorbe sau a unor greșeli din partea mea. Sub nicio formă nu sunt vinovat acum! Accept anumite comentarii, chiar dacă nu sunt de acord cu ele, a completat fostul component al Craiovei Maxima