Sânmărtean, antrenor la naționala U21, în staff-ul lui Pancu. Anunțul Federației

16 08. 2023, 16:57

Lucian Sânmărtean e numele surpriză din staff-ul tehnic al lui Daniel Pancu, de la naţionala sub 21 de ani a României.

Fostul jucător de la Panathinaikos Atena sau Utrecht e angajat la Federaţie încă din anul 2018. Iniţial, Sânmărtean a fost numit manager sportiv la loturile naţionale de juniori, iar, din 2021, a devenit şef de delegaţie la reprezentativa Under 20.

Alături de Răzvan Rotaru, Sânmărtean va ocupa de acum înainte postul de antrenor secund la România U21. Încântat de noua funcţie pe care o va avea în cadrul naţionalei, fostul coordonator de joc abia aşteaptă debutul tricolorilor mici în preliminariile pentru EURO 2025.

Sunt fericit pentru că am onoarea să reprezint din nou România, de a fi din nou pe gazon atunci când se intonează imnul național. Pentru mine, echipa națională are un loc special în sufletul meu”, a declarat Sânmărtean, pentru site-ul oficial al Federaţiei.

E cu gândul EURO 2025

După dezastrul de la Europeanul din acest an, pe care România l-a încheiat fără gol marcat, Sânmărtean speră că o nouă generaţie de valoare se va naşte. Obiectivul principal al lui Sânmărtean şi al lui Daniel Pancu rămâne calificarea la turneul final al EURO 2025.

Sunt convins că împreună, staff și jucători, putem crea o unitate de grup la România U21, cu care să obținem ceea ce cu toții ne dorim, calificarea la Campionatul European U21 din 2025”, a mai completat Sânmărtean.

Tricolorii mici vor începe campania de la calificare în luna septembrie. Din grupa României mai fac parte Elveţia, Finlanda, Albania, Muntenegru şi Armenia.

Pancu, avansat la naţionala U 21

Mandatul de selecţioner al lui Emil Săndoi a ajuns la final, după eliminarea tricolorilor mici, încă din faza grupelor, la Europeanul din acest an, găzduit în tandem de România şi Georgia. Nemulţumiţi de prestaţia naţionalei, Răzvan Burleanu şi Mihgai Stoichiţă nu i-au mai propus acestuia o prelungire a acordului.

În urmă cu aproximativ trei săptămâni, postul de selecţioner a fost preluat de Daniel Pancu. Acesta se ocupase înainte de destinele reprezentativei sub 20 de ani.