Foarte mulți oameni, inclusiv medici, consideră că Simon Kjaer i-a salvat viața lui Christian Eriksen, colegul său din naționala Danemarcei. Cel din urmă s-a prăbușit pe teren în meciul de debut al echipei sale la Euro 2020 contra Finlandei, fără a fi lovit de cineva. Ulterior s-a constatat că fotbalistul lui Inter Milano suferise un atac de cord.
Căpitanul naționalei Danemarcei, Simon Kjaer, a fost extrem de prompt și a reacționat rapid. El i-a acordat primele îngrijiri lui Eriksen, ajutându-l pe acesta să nu își înghită limba. Apoi, staff-ul medical danez a intervenit și l-a resuscitat pe mijlocaș chiar pe gazon, iar acesta a părăsit conștient stadionul Parken din Copenhaga.
La mai bine de două luni de la acel moment, UEFA i-a premiat pe Simon Kjaer și pe membrii staff-ului medical al naționalei Danemarcei pentru intervenția care i-a salvat viața lui Christian Eriksen. Aleksander Ceferin le-a acordat Premiul Președintelui, o distincție care va aminti pentru totdeauna faptul că viața este mai prețioasă decât orice meci sau competiție de fotbal.
Anul acesta, Premiul Președintelui merge mai departe de fotbal. Va servi ca o amintire importantă și eternă a faptului că viața este foarte prețioasă. De asemenea, vreau să-i transmit lui Christian Eriksen și familiei sale toate gândurile bune.
Când Christian Eriksen s-a prăbușit pe teren în Copenhaga, eu, împreună cu milioane de fani ai fotbalului, am fost în stare de șoc și foarte îngrijorați. Spre fericirea tuturor, viața lui Christian a fost în cele din urmă salvată datorită profesionalismului remarcabil al echipei medicale. Am cea mai mare admirație față de staff-ul medical pentru reacția lor extraordinară și calmul de care au dat dovadă”, a spus președintele UEFA potrivit site-ului oficial al forului continental.
Simon Kjaer a povestit cum a trăit momentele care puteau duce la o adevărată tragedie. Fundașul central al lui AC Milan a explicat că nu a stat deloc pe gânduri și a reacționat în baza unui instinct. El nu se consideră erou după acel eveniment, deși a fost numit în acest mod de foarte multă lume.
Momentul acela va fi parte din mine toată viața. Nu sunt un erou! Am făcut pur și simplu ce trebuia să fac, fără să mă gândesc, așa cum ar fi făcut oricine. A fost un efort de echipă. Singurul lucru care contează e că Christian e bine în momentul de față. Am intervenit fără să mă gândesc. M-a ghidat instinctul și am făcut ce trebuia, în mod automat. A fost pentru prima dată când am fost pus într-o situație de genul, sper să fie și ultima. Doctorii au fost foarte buni, au intervenit imediat, dar este esențial să știi ce ai de făcut în astfel de momente. Poate salva o viață”, a spus și Kjaer sursei citate.