Cristi Tănase dă de pământ cu cei care pun sub semnul întrebării calificarea României.
România a reușit să se califice la Euro 2024, după ce a terminat pe primul loc grupa I. „Tricolorii” le-au avut ca adversare pe Elveția, Israel, Kosovo, Belarus și Andorra.
Tragerea la sorți, pentru grupele Euro 2024, va avea loc sâmbătă, la Hamburg (Germania).
Cristi Tănase, fost component al naționalei României, cu șase goluri marcate în 41 de meciuri, s-a declarat iritat de cei care analizează modul în care „tricolorii” s-au calificat la Euro 2024.
Fostul fotbalist consideră că românii ar trebui să vorbească mai frumos despre naționala țării lor și să se bucure că va fi prezentă la turneul final din Germania.
„Ce mi se pare mie ciudat după calificarea asta… Toată lumea vorbește de zici că nu s-a mai calificat de 100 de ani. Și noi ne-am calificat. Bine, eu n-am fost la Campionatul European. Nu m-a chemat pentru că eram în China. Dar, în fine. Am jucat șase sau șapte meciuri din 12. Atunci nu a fost așa «mamă, s-a calificat România!». Poate și din cauza faptului că nimeni nu se aștepta la generația asta.
Eu cred că nimeni nu se aștepta să ne calificăm. La cum vorbește lumea pe la televizor, eu zic că a fost un șoc. «Dar cum de ne-am calificat noi? Incredibil». Ei vorbesc numai despre asta. Sunt echipe cu bugete și jucători imenși, care valorează sute de milioane sau zeci de milioane, și nu s-au calificat. Și noi, acum, ce facem? Stăm și găsim numai «cum ne-am calificat», «am avut grupă ușoară», «ăia n-au jucat, că au avut bombe»… Ce treabă are una cu alta? Băi, suntem calificați?
Cine nu și-ar dori să se întâmple orice și, la final, să se califice? Să vorbească mai frumos. Faptele contează. Așa s-a întâmplat la noi mereu. Dacă vorbești frumos, se uită lumea, o zi, două, trei, după care nu se mai uită. Lumea trebuie să vadă și un scandal. Am văzut acum una că ăia au dat bani la luătari… Așa sunt oamenii. Nu putem să fim toți la fel”, a declarat Cristi Tănase, în exclusivitate, pentru PlaySport.
„Sincer, eu spun că, dacă avem aceeași motivație și jucăm cu aceeași dăruire, putem să facem o figură frumoasă. Dar nu știu dacă o să fie aceeași ambiție… să nu ne culcăm pe o ureche. «Ce mai vreți, mă? Ne-am calificat și gata! Acum, ce vrei? Jucăm cu Portugalia». Sper să nu ne culcăm pe o ureche.
Sunt niște meciuri în care nu ai ce să faci. Poate să dea un milion de euro primă la fiecare jucător, pentru a o bate pe Franața, Brazilia sau Argentina. Nu ai cum… Ce? Să te duci cu milionul ăla de euro să-ți mai pui două picioare?”, a mai spus Cristi Tănase.