„Să predea trofeele câștigate pe drogangeală!”. Șeful unei instituții din România o atacă pe Simona Halep, înaintea apelului de la TAS
Înainte de procesul de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Laussane, Simona Halep este aspru denigrată de un director dintr-o instituție publică din România.
Valer Rus, cel care conduce una dintre cele mai importante instituţii culturale din Brașov, „Casa Mureşenilor”, și-a exprimat în termeni duri părerea despre cazul Simona Halep.
„Ar fi putut și să predea înapoi trofeele câștigate pe drogangeală, dar…”, a scris pe Twitter Valer Rus.
Practic, Valer Rus susține poziția Serenei Williams în acest scandal.
Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) a solicitat deja ca româncei să i se anuleze rezultatele obținute în perioada martie – septembrie 2022 și inclusiv titlul de la WTA 1000 Toronto.
Tribunalul Sport Resolutions, care a dictat o suspendare de patru ani pentru Simona Halep, a decis să-i anuleze fostului lider mondial doar cecul de la US Open, în valoare de 80.000 de dolari. Investigatorii din acest caz ar urma să încerce să obțină la TAS anularea tuturor câștigurilor și a rezultatelor realizate de Halep începând cu 8 martie 2022, când a avut prima oară nereguli în pașaportul ei biologic.
ITIA a acuzat-o pe Halep că s-a dopat cu bună știință, în mod repetat, reușind să fenteze controalele până pe 29 august.
Simona Halep, decisă să se retragă dacă TAS nu-i reduce suspendarea
Acuzatorii Simonei Halep au cerut o suspendare de șase ani, dar Sport Resolutions a dictat patru, ceea ce se înseamnă că jucătoarea nu va putea să susțină niciun meci oficial până în octombrie 2026, când ar avea 35 de ani.
Acum, constănțeanca se gândește la retragere.
„A trecut deja mai mult de un an, fiecare zi a fost dureroasă, plină de emoții. A fost un șoc când am primit scrisoarea că proba mea de urină a fost pozitivă.
Știu că nu am făcut nimic greșit, știu că sunt curată. Am fost mereu împotriva dopajului.
Patru ani înseamnă mult la vârsta mea. Dacă vor fi patru ani, nu știu cum mă voi descurca. Probabil va fi finalul carierei mele”, a declarat Simona Halep, pentru Euronews.
Simona Halep a fost suspendată provizoriu în octombrie 2022, dar ultimul meci l-a jucat în luna august, la US Open 2022.