“Să ne pună Gigi și pe noi în pomelnic”. Mesajul primit în direct de Becali înainte de ultima etapă

Ioan Valentin Oprea 19.05.2023, 15:39
“Să ne pună Gigi și pe noi în pomelnic”. Mesajul primit în direct de Becali înainte de ultima etapă

Craiova e la două puncte de CFR Cluj şi speră încă să prindă podiumul. Oltenii nu-şi fac totuşi mari speranţe că trupa pregătită de Dan Petrescu se va încurca în deplasarea de la Sfântu Gheorghe.

Sorin Cârţu, preşedintele grupării din Bănie, crede că Sepsi va trata cu lejeritate confruntarea cu CFR şi se va concentra deja pe finala Cupei României, cu U Cluj.

După mine, CFR Cluj va bate la Sepsi, pentru că Sepsi nu se va pregăti. Știu cum este. Nu mă bazez foarte mult, dar în multe etape rezultatele indirecte ne-au fost favorabile, dar nu ne-am ajutat noi”, a declarat Cârţu, la emisiunea Fanatik Superliga.

Gigi Becali, fanul oltenilor

Şeful oltenilor e de părere că fanii FCSB-ului o vor susţine pe Craiova în partida din Giuleşti, cu Rapid. O victorie a „juveţilor” ar pune o presiune mare pe CFR, care va fi nevoită să joace la intensitate maximă, confruntarea din ultima etapă, cu Farul Constanţa.

Atunci ce să facem? Cum am vorbit săptămâna trecută, să se roage pentru noi (n.r. Gigi Becali). Când se roagă pentru el să ne pună și pe noi în pomelnic. Crezi că noi nu facem calcule? Mă doare capul. Noi oricum trebuie să fim preocupați”, a mai completat Cârţu.

Se aşteaptă la o atmosferă de vis în Giuleşti

Preşedintele de la CSU Craiova se aşteaptă la un duel pe viaţă şi pe moarte cu Rapid şi e sigur că atmosfera de pe arena „Valentin Stănescu” va fi una de zile mari.

Și noi avem meci mare în Giulești. Indiferent în ce poziție ești în momentul în care joci în Giulești e un meci de anvergură. Poți să-l consideri un meci mare pentru că e atmosferă, sunt orgolii, ambiții. Tot timpul între noi și ei a fost așa”, a explicat Cârţu.

Calcule pentru Europa

În cazul în care U Cluj va câştiga Cupa României, echipa clasată pe locul al treilea în Superligă va merge direct în preliminariile Conference League, iar următoarea clasată va juca meci de baraj pentru a prinde Europa.

În schimb, dacă Sepsi se va impune în ultimul act, atunci formaţia de pe locul al patrulea va fi în afara cupelor europene. Echipa de pe poziţia a treia ar urma, în această situaţie, să evolueze în barajul pentru Conference League.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622