Gigi Becali nu a negat interesul pentru Florin Ștefan! FCSB are concurență pentru fostul fundaș stânga al naționalei de tineret
Să înceapă licitația! Florin Ștefan și-a reziliat contractul cu Sepsi. CFR, FCSB și FCU Craiova îl așteaptă la negocieri. Fundașul de 25 de ani a fost unul dintre oamenii de bază ai naționalei U21 la Euro U21 din 2019.
Să înceapă licitația! Florin Ștefan și-a reziliat contractul cu Sepsi.
UPDATE: Sâmbătă, 15 mai:
Întrebat dacă ia în calcul un transfer al fostului internațional de tineret, Gigi Becali a oferit un răspuns ambiguu, dar în care nu a negat posibilitatea.
„Florin Ștefan? Nu pot să spun toate, da? Voi știți că eu nu mint, dar acum nu pot să zic prea multe”, a declarat Gigi Becali, pentru digisport.ro.
La 25 de ani, fundașul stânga va avea un alt drum în carieră. Florin Ștefan și-a reziliat contractul cu Sepsi. Lucrurile se „coceau” mai demult, jucătorul alegând să nu semneze o prelungire a contractului cu echipa antrenată de Leo Grozavu. Însuși tehnicianul nu știa care urma să fie soarta fotbalistului. Asta, cu atât mai mult cu cât Ștefan a suferit o accidentare groaznică la cot, în ianuarie, în partida contra celor de la CFR Cluj.
Este jucătorul echipei noastre până la terminarea contractului. A intrat în ultimele şase luni de contract. Când o sa fie mai conectat o să îl folosim. Ştefănescu am considerat că merită să joace şi l-am introdus pe el. Până în momentul de faţă nu şi-a prelungit, e puţin afectat că nu ştie unde să o apuce şi de asta nu l-am folosit. L-am menajat. dacă intră pe teren şi nu este concentrat… vă daţi seama. L-am menajat”, a declarat Leo Grozavu, în urmă cu ceva timp, potrivit looksport.ro.
CFR, FCSB și FCU Craiova îl așteaptă la negocieri
Acum, despărțirea de clubul din Sf. Gheorghe a devenit certitudine. Sepsi a făcut anunțul oficial.
Clubul Sepsi OSK şi jucătorul Florin Ştefan au decis, de comun acord, încetarea raporturilor contractuale dintre cele două părţi. Fundaşul, în vârstă de 25 de ani, a evoluat pentru echipa noastră din iulie 2018. Cu această ocazie, îi mulţumim jucătorului pentru evoluţiile avute în tricoul Sepsi OSK şi îi urăm mult succes în continuare în carieră!”, se scrie în anunţul grupării.
Om de bază al naționalei de tineret la Euro U21 din 2019, Ștefan a fost dorit insistent de Gigi Becali. Patronul FCSB era dispus să plătească 1 milion de euro pentru fundaș. Ștefan se declara, în acel moment, apt să răspundă oricărei provocări, indiferent de numele echipei.
Eram pregătit să joc la FCSB, sincer, cred că pot juca oriunde în România. E adevărat că la Sepsi nu e presiunea de la cluburile mari. Dar eu cred că pot face față și la presiune”, spunea Florin Ștefan, în 2020, pentru gsp.ro.
Transferul nu s-a materializat, după cum nu s-a materializat nici interesul celor de la CFR Cluj pentru el. Însă, Ștefan se află și pe „lista de cumpărături” a proaspetei promovate în Liga 1, FCU Craiova 1948. Clubul lui Adrian Mititelu va avea un buget „nelimitat” și își dorește cele mai bune achiziții pentru viitorul sezon, scrie sport.ro. Inclusiv nume ca Alexandru Crețu, Dorin Rotariu, Gabriel Iancu și Constantin Budescu s-ar afla în vizorul echipei oltene.