Cupa României se joacă, din acest sezon, într-un nou format. Astfel, astăzi, la Federația Română de Fotbal au fost trase la sorți partidele din play-off-ul competiției. Acestea se vor desfășura pe data de 28 septembrie. După această fază a competiției urmează grupele, acolo unde vor ajunge și celelalte echipe din Superligă, implict primele șase clasate la capătul sezonului 2021-2022.
În play-off-ul Cupei României s-au calificat 32 de echipe. 24 vin din turul anterior, printre care Dinamo și Steaua, pe când opt din Superligă încep aventura în Cupa României direct din play-off.
Cele opt echipe din primul eșalon sunt cele cinci clasate pe locurile 3-6 în play-out-ul ediției anterioare de campionat, alături de cele două câștigătoare ale barajului de menținere/promovare, dar și cele două nou-promovate direct.
Astfel, avem următoarele partide:
Cele 32 de echipe din această fază au fost împărțite în două urne. În prima urmă, evident, au fost puse formațiile din Superligă. Astfel, avem Rapid București, FC Universitatea 1948, UTA, CS Mioveni, Chindia Târgoviște, Universitatea Cluj, Petrolul Ploiești și Hermannstadt.
În urna B se regăsesc restul de 24 de echipe, 15 din Liga a 2-a și opt din eșalonul terț. De menționat, mai există o formație de la „județ” rămasă în competiție.
Astfel, avem Ripensia Timișoara, CSC Dumbrăvița, CSM Slatina, Concordia Chiajna, Steaua București, Minaur Baia Mare, Viitorul Pandurii Târgu Jiu, Unirea Slobozia, Gloria Buzău, Oțelul Galați, CSC Șelimbăr, FC Brașov, Poli Iași, Dinamo București și Miercurea Ciuc, toate din Liga a 2-a.
Liga a 3-a este reprezentată de următoarele opt formații: Șoimii Lipova, Jiul Petroșani, CSM Alexandria, CSM Reșița, Gloria Bistrița-Năsăud, CS Ocna Mureș, CS Afumați, Foresta Suceava. Axiopolis Cernavodă vine din Liga a 4-a.
Cele 16 meciuri din play-off vor avea loc în ziua de 28 septembrie, de la ora 16.30. Excepție fac jocurile televizate, programul urmând a fi stabilit și comunicat ulterior pe site-ul FRF.