S-a rupt lanțul de iubire dintre Victor Pițurcă și CSA Steaua București. Fostul selecționer, dezamăgit de ce se întâmplă în Ghencea

Olteanu Ștefan 02.09.2022, 21:41
S-a rupt lanțul de iubire dintre Victor Pițurcă și CSA Steaua București. Fostul selecționer, dezamăgit de ce se întâmplă în Ghencea

Victor Pițurcă, susținător declarat al CSA Steaua București, a cedat nervos după ultimele evenimente din Ghencea și a lansat o serie de critici dure. Fostul selecționer este profund dezamăgit de lipsa de implicare a celor din conducerea clubului roș-albastru, care în opinia sa nu fac nimic pentru ca Steaua sa promoveze în Superliga.

„Nici nu știu cine conduce CSA Steaua București!”. Victor Pițurcă, dezamăgit de situația din Ghencea

Cel mai probabil, CSA Steaua București nu va avea drept de promovare în Superliga nici în sezonul 2022 – 2023, iar Victor Pițurcă, legendă a clubului din Ghencea, este dezamăgit ce modul în care conducerea tratează toată această situație.

De asemenea, lipsa de implicare a celor din conducerea Clubului Armatei îl face pe Victor Pițurcă să creadă că, de fapt, formația de fotbal nu este condusă de comandantul Ștefan Răzvan Bichir.

„Situaţia e de neînţeles. Nu pot să-mi imaginez de ce se întâmplă lucrul ăsta. Să nu iei anumite măsuri ca echipa să se bată la promovare.

De fapt nici nu ştiu cine conduce acest club. Am putea spune că este condus de comandantul clubului, dar eu ştiu sigur că nu el conduce. Dacă era aşa, ar fi făcut cu orice preţ ca Steaua să poată să promoveze”, a declarat Victor Piţurcă, la Pro Arena.

Helmut Duckadam: „E o rușine ce se întâmplă la CSA Steaua”

Situația de la CSA Steaua se complică din ce în ce mai mult. În exclusivitate pentru Playsport.ro, antrenorul Daniel Oprița a transmis că nu are „informații noi despre promovare”.

De asemenea, fanii au organizat deja un protest vehement și au scandat împotriva conducerii din Ghencea. S-a cerut demisia tuturor celor responsabili pentru situația jenantă prin care trece echipa, iar printre cei vizați a fost inclusiv comandantul Ștefan Răzvan Bichir.

O reacție destul de dură vizavi de tot acest scandal a venit recent din partea lui Helmut Duckadam. Fostul mare portar al Stelei s-a declarat la fel de dezamăgit precum Victor Pițurcă de modul în care conducerea a tratat problema promovării în Superliga:

„Eu am fost ferm convins că vor face toate demersurile pentru a obține această licență de promovare. E o rușine ce se întâmplă la Steaua acum. Se pare că a fost o răzbunare pe domnul Becali. L-au prins pe domnul Talpan câțiva generali cu care domnul Becali a avut niște contre mai puternice. L-au folosit pe domnul Talpan, care s-a zbătut cu niște procese. Ați mai auzit ceva de domnul Talpan? Nu.

Probabil i-au și promis că va ajunge comandantul clubului, dar nu i-au oferit nici lui nimic. Nu sunt de acord cu Gabi Balint, care spune că suporterii vor rămâne. Eu cred că marea majoritate a suporterilor de la Sud, care susțin Steaua, nu vor mai fi alături de această echipă, care n-are niciun obiectiv. Nu, pe mine nu mă reprizintă această echipă. E o echipă nou înființată, am spus-o de atâtea ori”, a spus Helmut Duckadam, la Digi Sport.

EXCLUSIV. Dinamo – Steaua, pe cel mai mare stadion din România. Arena Națională va găzdui „Derby de România”.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622