S-a prăbușit Emma Răducanu și la Madrid. Britanica de origine română e departe de forma de la US Open 2021
Emma Răducanu (19 ani, locul 11 WTA) a fost eliminată de la turneul Madrid Open, în faza optimilor de finală.
Sportiva britanică de origine română a fost învinsă de ucraineanca Anhelinei Kalinina (25 de ani, locul 37 WTA), scor 2-6, 6-2, 4-6. Duelul a durat două ore și 19 minute. Kalinina se va duela acum cu Jil Teichman (24 de ani, locul 35 WTA) în sferturile de finală de la Madrid.
Emma Răducanu, out de la Madrid
Miercuri va juca în sferturi la Madrid și Simona Halep. Românca o înfruntă pe Ons Jabeur (27 de ani, locul 10 WTA), de la ora 13:00. Partida va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe site-ul Playsport.ro.
Emma Răducanu are parte de un sezon dificil în circuitul WTA. În 2021, ea a uimit întreaga planetă și a câștigat US Open. Jucătoarea cu origini românești și chinezești a pornit din calificări și nu a pierdut niciun set până la final.
În 2022, Emma Răducanu a câștigat 7 meciuri și a pierdut 8 partide.
Emma Răducanu, criticată pentru contractele de publicitate
Sportiva Emma Răducanu a fost criticată recent după ce a devenit imaginea unor branduri uriașe din Marea Britanie: Vodafone, British Airways, Tiffany&Co, Vogue, Dior sau Evian.
Multe voci din lumea tenisului susțin că Emma Răducanu se gândește mai mult la contractele de publicitate în acest an. Aceste contracte îi aduc anual circa 10 milioane de lire jucătoarei Emma Răducanu.
Jucătoarea a reacționat pe această temă, în presa din Marea Britanie:
Fac o postare în mașină, în drum spre antrenament, și gata: nu mă concentrez pe tenis!?’. Cred că este nedrept, dar este o situație cu care învăț să mă descurc și să devin mai insesibilă la zgomotul exterior. Pot spune că zilele mele cu sponsorii sunt destul de limitate.
Nu fac o muncă nebună! Fac trei sau patru zile în fiecare trimestru, așa că nu este chiar așa mult”, a spus Emma Răducanu, pentru The Telegraph.