S-a lăsat cu mofturi și a plecat de la petrecerea aniversară Steaua ‘86! Reacția șefului din Minister după ce Pițurcă, Iordănescu și Lăcătuș au pus presiune pentru promovare

08 05. 2024, 13:27
S-a lăsat cu mofturi și a plecat de la petrecerea aniversară Steaua ‘86

Au apărut informații incendiare de la petrecerea aniversară Steaua ‘86.

Marți, 7 mai, s-au împlinit 38 de ani de când Steaua a cucerit cel mai râvnit trofeu intercluburi, Cupa Campionilor Europeni. Cu această ocazie, CSA Steaua a organizat un dineu privat, la care au fost invitați componenții echipei care au adus acest trofeu.

S-a lăsat cu mofturi și a plecat de la petrecerea aniversară Steaua ‘86

Potrivit GSP, în timpul petrecerii a avut loc un moment tensionat, când Victor Pițurcă, Marius Lăcătuș și Anghel Iordănescu i-au cerut explicații lui Eduard Bachide, secretar de stat al Ministerului Apărării, pentru faptul că CSA Steaua nu are, în continuare, dreptul să promoveze în primul eșalon.

Sursa citată mai notează că Bachide a fost primul dintre invitați care a plecat de la petrecere, fiind deranjat de discuția aprinsă pe care a avut-o cu o parte dintre foștii jucători ai Stelei.