Simona Halep a plecat cu încredere spre Bad Homburg, turneul care are loc în Germania. Competiția se află la prima ediție, campioana noastră fiind singura sportivă din Top 10 cele mai bune jucătoare de tenis din lume care participă la turneul de categoria WTA 250. Primele imagini cu iubita lui Toni Iuruc în drum spre prima competiție de după accidentarea suferită la Roma.
Bad Homburg are loc în perioada 20-26 iunie, în Germania. Turneul WTA 250 se află anul acesta la prima ediție, iar Simona Halep și-a anunțat oficial participarea în urmă cu puțin timp. A fost o surpriză destul de mare pentru toată lumea, dat fiind faptul că se preconiza o perioadă mai lungă a numărului 3 WTA departe de competiții.
Darren Chaill s-a aflat în ultima perioadă în România pentru a o ajuta pe Simona Halep să se antreneze. Antrenorul australian a fost aproape de numărul 3 WTA atunci când aceasta a fost cerută în căsătorie de iubitul ei Toni Iuruc. Bineînțeles că o însoțește pe campioana noastră și la Bad Homburg. El a profitat de ocazie pentru a posta pe Instagram primele poze cu eleva în drum spre turneu.
În aceeași perioadă se desfășoară un alt turneu mult mai prestigios, de nivelul WTA 500. Eastbourne n-a fost pe placul jucătoarei de tenis din România și se pare că motivul principal au fost banii.
De obicei nu sunt în această perioadă acasă, dar din păcate anul acesta m-am accidentat. Nu pot nici să mă antrenez pentru că accidentarea este încă la început. Va trebui să mai stau o perioadă fără tenis, fără alergare pentru că mușchiul încă nu s-a sudat. Momentele de la Roma au fost într-adevăr grele pentru că din nimic mi s-a întâmplat această ruptură. Nu am anticipat-o absolut deloc.
Mi s-a părut imposibilă că stând la retur se poate întâmpla o ruptură musculară. Chiar am avut două. Prima este mult mai profundă, a doua este la suprafață, dar amândouă sunt destul de periculoase. Am acceptat această accidentare și sunt destul de pozitivă pentru că știu că dacă ești pozitiv și ai încredere te poți vindeca mai repede și am început deja proesul vindecării”, a spus Halep despre perioada pe care a traversat-0 potrivit eurosport.ro.
Organizatorii Bad Homburg o să-i rotunjească considerabil contul Simonei Halep, mai ales că este singura sportivă din Top 10 WTA. Pe lângă premiile în valoare de 235.248 de dolari, unii sportivi o să primească și bonusuri de participare. Printre ei o să se afle și Simona Halep, ținând cont de faptul că este cel mai mare nume al competiției.
Să nu uităm că, în afară de Grand Slam-uri, jucătoarele de top primesc garanții de participare când se duc la turnee. Din informațiile mele, garanția de participare a fetelor din Top 5 se duce la 100.000 – 150.000 de dolari.
Iată că dintr-un foc Simona își plătește echipa numai din garanțiile de participare, fără a pune la socoteală premiile care vin din turul I, turul 2, dacă ajunge în semifinală sau finală”, a explicat fostul tenismen Mihai Rusu pentru ProSport.