Iată că a trecut mai bine de o lună de zile de când Dana Roba a fost bătută crunt de soțul ei. Arbitrul și-a lovit soția cu un ciocan, iar ulterior a fost reținut de oamenii legii. Soția acestuia a ajuns atunci în stare foarte gravă la spital, iar șansele ei de supraviețuire erau extrem de mici. Acum, Daniel Balaciu este în închisoare, iar din spatele gratiilor i-a transmis un mesaj Danei.
La mai bine de o lună de când și-a bătut soția cu un ciocan, arbitrul încă se află în arest. Din spatele gratiilor, Daniel Balaciu a reușit să-i transmită un mesaj Danei Roba, prin intermediul unui polițist. În urmă cu mai multe zile, în cadrul unei emisiuni TV era dezvăluit faptul că, în declarația din dosar, Daniel Balaciu preciza că își regretă faptele și că nu își va mai agresa niciodată soția.
Nu cu mult timp în urmă, Dana Roba mărturisea că tatăl fetițelor sale și-a premeditat fapta. Pe de altă parte, bărbatul susținea că ea l-ar fi lovit cu o jucărie, așa că loviturile pe care i le-a aplicat ulterior au fost în legitimă apărare. Chiar și așa, el spunea că regretă tot ceea ce a făcut. De curând, arbitrul i-ar fi transmis un mesaj Danei Roba, după cum spuneam, prin intermediul unui polițist.
”Soțul meu a încercat să mă contacteze, mi-a transmis un mesaj prin domnul polițist care mi-a adus citația acasă, pentru un termen la tribunal. Mi-a zis așa: ‘Soțul a zis că el oricum vă iartă și că ar fi bine să vă împăcați pentru fete, să renunțați la divorț’. M-am supărat foarte tare, l-am dat afară din casă: ‘Să lăsați foaia aici și să ieșiți afară imediat! Eu nu am ce să-i iert, să-l ierte Dumnezeu. Nu s-a gândit ce gravă e situația?’”, a declarat Dana Roba, potrivit Playtech.ro.
După ce a fost pur și simplu ”măcelărită” de soțul ei, Dana a fost internată de urgență la Terapie Intensivă. După o operație de câteva ore bune, medicii au reușit să-i salveze viață, însă inițial șansele ei de supraviețuire erau foarte mici.
Într-un interviu pentru sursa citată, Dana Roba a dezvăluit suma pe care i-o va cere, în instanță, lui Daniel Balaciu. Acești bani reprezintă despăgubiri materiale, dar și morale, pentru clipele de groază prin care a forțat-o să treacă.
”La finalul procesului voi cere. El îmi va plăti despăgubiri materiale și morale în valoare de 200.000 de euro. Nu mă interesează că are sau că nu are bani. Eu am capul crăpat, mâinile în ghips până la cot și dureri mari de picioare”, a spus fosta dansatoare.