Ladislau Boloni, 71 de ani, a preluat conducerea lui Metz în vara anului 2022, la aproximativ jumătate de an după ce a refuzat oferta naționalei României.
La momentul negocierilor cu FRF, Boloni a cerut un salariu de 45.000 de euro lunar, însă între timp, salariul său a crescut semnificativ, ajungând la aproape de două ori mai mult în Franța.
Recent, cotidianul francez L’Equipe a dezvăluit salariile tuturor antrenorilor din Ligue 1. Boloni se află pe locul 10, cu un salariu de 70.000 de euro pe lună, o sumă relativ bună pentru campionatul Franței.
În contrast, cel mai bine plătit antrenor din „Hexagon”, Luis Enrique de la PSG, primește lunar nu mai puțin de 920.000 de euro.
Contractul lui Boloni cu Metz expiră pe 30 iunie 2025. În prezent, tehnicianul român are o misiune dificilă la Metz. Echipa are ca obiectiv principal evitarea retrogradării, însă după 26 de etape disputate, se află pe penultimul loc (17), la trei puncte în spatele primei poziții care asigură menținerea în primul eșalon.
Totuși încă din în primul sezon la Metz, Boloni a reuşit să promoveze echipa în League 1.
În acest moment, cu Boloni pe bancă, Metz are doar 23 de puncte şi are un bilanț de 6 victorii, 5 egaluri şi 15 înfrângeri.
De-a lungul carierei Ladislau Boloni a mai antrenat pe: Nancy, Sporting, Rennes, Monaco, Al-Jazira, Standard Liege, Al Wahda FC, Lens, PAOK, QatarAl-Khor Sports Club, Ittihad FC, Antwerp, Gent, Panathinaikos dar şi echipa naţională a României.