Ruptură la Rapid?! Scenariu bombă după reținerea șefului de galerie: “Cred că s-a întâmlplat ceva la percheziții”
Rapid trece prin momente grele, după ce mai mulți lideri ai galeriei au fost ridicați de DIICOT și duși la audieri. Trei au fost arestați, printre care și Liviu Ungurean, șeful galeriei echipei, iar alte 13 persoane au fost plasate în control judiciar, într-un dosar ce vizează acuzații legate de regimul armelor și al munițiilor. Inclusiv președintele Rapidului, Daniel Niculae, a fost dus la audieri, în acest dosar.
Situația nu a fost una prea bună pentru rapidiști. Aceștia au pierdut meciul cu Farul, scor 1-2, în Giulești, la o zi după descinderi. Galeria echipei a fost prezentă la acest meci, dar în semn de protest față de arestarea lui „Bocciu”, aceștia nu au cântat.
Scandal între galeria și conducerea lui Rapid?
Cristi Pulhac vine cu un posibil scenariu referitor la atitudinea suporterilor. Acesta crede că, în timpul perchezițiilor, au existat dispute între conducere și suporteri.
Fără să spună direct, pare să insinueze că, la audieri, Daniel Niculae sau altcineva din administrația Rapidului au făcut declarații împotriva liderului galeriei. Conform lui, doar acest scenariu explică de ce, la meciul cu Farul, suporterii nu au susținut echipa, iar la cel cu FCSB, jucat cu o săptămână mai devreme, aceștia au umplut Arena Națională.
„Cred că este vorba despre altceva aici. Cred că s-a întâmplat ceva în momentul percheziţiilor şi arestărilor. Cred că galeria este supărată şi pe conducere şi afectează şi echipa. Aici nu pot să-mi dau seama, dar mă duce în zona asta.
Tu eşti un ultras, care ai mers peste tot în ţară, ai susţinut echipa. După ce s-a întâmplat chestia asta, tu nu mai susţii echipa şi practic vrei să afectezi. Dar nu echipa… Asta îmi dă mie impresia.
E ciudată situaţia. Vii cu FCSB şi ceri un surplus de bilete, vrei să joci pe Arena Naţională, să fiţi cât mai mulţi pe stadion, alături de echipă, 40.000 de oameni, şi după ce s-a întâmplat chestia asta, ei nu mai cântă. Se duc şi îi motivează şi pe ceilalţi să nu mai cânte”, a declarat Pulhac, la Orange Sport.
Rapid a pierdut meciul cu Farul Constanța, scor 1-2, și au căzut pe locul trei în campionat, fiind depășiți de Universitatea Craiova. Dacă FCSB se impune în această seară, în disputa cu Sepsi OSK, se va distanța la șapte puncte de Rapid.