Rupere de nori la Frankfurt! Tunete și căderi masive de apă, Edi Iordănescu a avut nevoie de prosoape pentru a rămâne la marginea terenului
Scene incredibile la Frankfurt! În minutul 55, o ploaie torențială a inundat suprafața de joc.
O perdea de apă a acoperit arena. Fanii au ignorat condițiile neprielnice și au continuat să cânte, în timp ce fotbaliștii lui Edi Iordănescu au încercat să ajungă la poarta adversă în ritmul încurajărilor tribunei. Ploaia l-a incomodat și pe selecționer. Edi a cerut prosoape pentru a-și șterge apa de pe față, apoi s-a îmbrăcat cu o jachetă. Furtuna a ținut la aceeași intensitate timp de mai mult de un sfert de oră.