Dorin Rotariu (28 ani) a făcut primul antrenament cu colegii de la FCSB, acolo unde a impresionat.
Pentru formația din Capitală urmează partida cu Voluntari, în Superliga, iar patronul Gigi Becali i-a stabilit deja postul.
Dorin Rotariu a fost transferat de FCSB la începutul acestei săptămâni, iar, la scurt timp, Gigi Becali a anunțat că acesta va evolua pe postul de atacant central. După afirmația de acum câteva zile, finațatorul primei clasate din prima ligă a României s-a răzgândit și a ținut să precizeze că acesta va juca în banda dreaptă de atac.
Am înțeles că Dorin Rotariu este foarte bun, nu se așteptau la așa ceva. Cei din staff mi-au dreptate mie, au spus că va fi un jucător care ne va ajuta foarte mult. Îl veți vedea de la primul meci. Atacant în dreapta va fi. Și eu sunt specialist dacă îl bag în dreapta, nu? Că tot spuneau specialiștii că trebuie băgat în dreapta. Va juca în dreapta, nu în atacant central”, a declarat azi Gigi Becali, pentru gsp.ro.
În cursul zilei de joi, Dorin Rotariu s-a antrenat, pentru prima oară, sub comanda lui Elias Charalambous, acolo unde a reușit să-l ridiculizeze pe Ovidiu Popescu la o acțiune.
View this post on Instagram
Dorin Rotariu a venit liber de contract la FCSB, după despărțirea de bulgarii de la Ludogorets. Cosmin Moți, în prezent director tehnic la gruparea din Razgrad, a precizat, în cursul zilei de ieri, că fotbalistul în vârstă de 28 ani ar trebui să joace în bandă, nu număr 9.
Cred că îi trebuie un pic mai multă răutate, să aibă o dorință mai mare de succes. Cred că i-ar fi foarte greu ca atacant central, îi e greu să joace cu spatele la poartă. Îl văd în bandă, intrând în interior. Are calitate tehnică bună, nu știu dacă va reuși să se impună ca număr 9”, a declarat Cosmin Moți la DigiSport.
FCSB – Voluntari se joacă duminică, 22 octombrie, de la ora 21:00, în etapa cu numărul 13 din Superliga.