Legendarul Roger Federer a anunțat, joi, că se va retrage din sportul care l-a consacrat. Elvețianul are o avere estimată la 500 de milioane de euro. Există însă un român care l-a întrecut pe Federer la acest capitol.
Roger Federer nu a mai jucat niciun meci oficial după ce a fost eliminat de la Wimbledon 2021. Și nici nu va mai juca după Laver Cup, pentru că și-a anunțat retragerea.
Federer a bifat mai mult de 1500 de meciuri în 24 de ani. În tot acest timp, el a câștigat 20 de titluri de Grand Slam, cu trei mai puține decât Serena Williams.
Tenismenul a câștigat o întreagă avere din premiile de la turnee. El a obținut nu mai puțin de 130.594.339 de dolari, bani la care se adaugă 90,7 milioane de euro obținuți din contracte. Odată cu aceste performanțe, el a devenit un model pentru ceilalți sportivi. Dar Ion Țiriac are o avere mai mare.
Presa din străinătate notează că Federer ar fi al doilea cel mai bogat om care a jucat vreodată tenis, după Ion Țiriac. Averea omului de afaceri român depășește 500 de milioane de euro.
Fostul mare jucător de tenis are o avere evaluată între 1,4 și 2 miliarde de euro. Miliardarul român știe deja ce se va întâmpla cu averea sa după ce va trece la cele sfinte.
Puma Foundation este o fundație pentru clauză de moarte. Tot ce înseamnă patrimoniul lui Ion Țiriac se închide în Puma Foundation. Asta înseamnă că orice tranzacție se închide, în final, în Puma Foundation. Fondator unic al fundației este Ion Țiriac. Toți ceilalți care apărem acolo, eu, Rodica Tiriac (n.r. – sora lui Ion Țiriac), Klaus Mangold avem aceeași poziție, membri ai Consiliului Director, avem atribuții îndeobște după moartea acestuia. Dacă până atunci nu o dizolva.
Acolo se va împărți totul, în funcție de cum dispune în ultima scrisoare beneficiarul în viață (Ion Țiriac). Dispozițiile fundamentale, inclusiv dreptul de veto, le are Ion Țiriac. Nu este căsătorit. Dacă avea soție, poate atunci se putea pune problema altfel din punct de vedere al moștenirii. Fiind copii de la mai multe mame, iar el nefiind căsătorit cu niciuna din mamele acestor copii, s-a gândit să creeze această fundație cu clauză pentru moarte”, a declarat Nicolai Mândrilă, citat de Rise Project.
Roger Ferer își va agăța racheta în cui după Laver Cup, turneu care se dispută la Londra, în perioada 23-25 septembrie. îndrăgitul sportiv a publicat joi o scrisoare prin care și-a anunțat retragerea din tenis.
”Pentru familia mea din tenis și nu numai, dintre toate darurile pe care tenisul mi le-a oferit de-a lungul anilor, cel mai mare, fără îndoială, au fost oamenii pe care i-am întâlnit de-a lungul timpului: prietenii mei, adversarii mei și, mai presus de toate, fanii care dau viață acestui sport.
Astăzi, vreau să împărtășesc câteva vești cu voi toți. După cum mulți dintre voi știți, în ultimii trei ani am avut parte de provocări sub formă de accidentări și operații. Am muncit din greu pentru a reveni la o formă competitivă. Dar cunosc, de asemenea, capacitățile și limitele corpului meu, iar mesajul său pentru mine în ultima vreme a fost clar. Am 41 de ani.
Am jucat mai mult de 1500 de meciuri în 24 de ani. Tenisul m-a tratat cu mai multă generozitate decât aș fi visat vreodată, iar acum trebuie să recunosc când este timpul să pun capăt carierei mele competiționale.
Laver Cup de săptămâna viitoare de la Londra va fi ultimul meu eveniment ATP. Voi mai juca tenis în viitor, desigur, dar nu la Grand Slamuri sau în circuit. Este o decizie dulce-amară, pentru că îmi va lipsi tot ce mi-a oferit acest circuit. Dar, în același timp, există atât de multe lucruri de sărbătorit.
Mă consider unul dintre cei mai norocoși oameni de pe pământ. Am primit un talent special pentru a juca tenis și am făcut-o la un nivel pe care nu mi l-am imaginat niciodată, pentru mult mai mult timp decât am crezut vreodată că este posibil.”, se arată în mesajul transmis de Federer.