10 orașe din Germania vor găzdui Campionatul European de Fotbal de vara viitoare (EURO 2024). România va juca la Munchen, Koln și Frankfurt.
Trupa lui Edi Iordănescu va debuta la EURO pe 17 iunie 2024. Munchen Football Arena, Koln Stadium și Frankfurt Arena vor fi gazdele. Iată programul complet:
Munchen Football Arena (Allianz Arena) este stadionul lui Bayern și al celor de la 1860 Munchen. În total, va găzdui șase partide la turneul continental: patru meciuri din faza grupelor, un meci din optimi și o semifinală.
Stadionul a fost inaugurat în anul 2005 și are 67.000 de locuri.
Până acum, stadionul a mai găzduit meciuri de la Cupa Mondială din 2006, finala UEFA Champions League din 2012 și meciuri de la EURO 2020.
Aici se va juca România vs. Ucraina/Israel/Bosnia/Islanda
În casa celor de la FC Koln se vor disputa patru meciuri din faza grupelor și un meci din optimi.
Aici se va juca Belgia – România, al doilea meci al „tricolorilor” din faza grupelor.
Arena are o capacitate de 47.000 de locuri. Aceasta a fost reconstruită pentru Mondialul din 2006. În 2020, pe vremea COVID, acest stadion a găzduit Final 8-ul Europa League.
Pe stadionul celor de la Eintracht Frankfurt, construit în 1925, cu o capacitate de 46.000 de locuri, se va juca Slovacia – România. În total, la EURO 2024, vor fi organizate aici patru partide din grupe și încă unul din optimi.
Arena a fost ridicată în 1925. De-a lungul timpului, a găzduit o mulțime de competiții importante, precum EURO 1988 și Cupa Mondială din 2006.
Stadionul pe care se va juca Slovacia – România seamănă foarte bine cu Arena Națională din București, care are o capacitate de peste 55.000 de locuri.