România și-a aflat adversara din finala Campionatului Mondial de Minifotbal. Când este meciul
Echipa națională a României și-a aflat adversara din finala Campionatului Mondial de Minifotbal. Organizatorii au stabilit și ora de start a partidei.
Cu cine luptă România în finala Campionatului Mondial de Minifotbal
În așteptarea ultimelor două meciuri din campania de calificare la Euro 2024, România scrie istorie la minifotbal. Tricolorii antrenați de Virgil Bejenaru și conduși din teren de fostul căpitan al FCSB-ului Alex Bourceanu așteaptă cu nerăbdare finala Campionatului Mondial găzduit de Emiratele Arabe Unite.
Misiunea lor nu va fi, însă, deloc una ușoară, pentru că vor avea ca adversară selecționata din Kazahstan, care a trecut în semifinală de Azerbaidjan, deținătoarea titlului european, scor 3-2. Meciul este programat în această seară, la ora 18:00.
România a învins Kazahstan atât în semifinalele EMF EURO, scor 3-1, la capătul loviturilor de departajare, cât și un an mai târziu, în faza grupelor din cadrul Campionatului European, scor 3-2. Cupa Mondială este, de altfel, singurul trofeu care ne lipsește din palmares.
Calificarea în ultimul act a fost obținută după victoria categorică în fața Ungariei, scor 3-0. Ciprian Ungur a deschis scorul încă din minutul 5, iar apoi Mircea Popa și-a trecut în cont o dublă, în minutele 27 și 37.
„Este o rivalitate istorică atât în fotbal cât și în minifotbal. Am tratat meciul cu maximă seriozitate, determinare și sacrificiu. Eu zic că nu le-am dat nicio șansă ungurilor în seara asta, iar băieții au demonstrat un minifotbal de mare calitate. Am făcut un pas istoric calificându-ne în prima finală de campionat mondial, dar rămânem echilibrați și motivați pentru a obține trofeul pe care-l dorim de atâta timp. Hai România!” a declarat Popa la finalul partidei, pentru Eurosport.
Lotul echipei naționale de minifotbal a României
Portari:
Ionuț Neacșa – 34 ani (Nova Vita Târgu Mureș)
Dragoș Nițu – 28 ani (Reggio Liriada Brașov)
Laszlo Klein – 47 ani (Nova Vita Târgu Mureș)
Jucători:
Vasile Pop – 32 ani (Sam Vig CCM Bistrița)
Mircea Popa – 35 ani (Juventus Sibiu)
Andrei Balea – 30 ani (Nova Vita Târgu Mureș)
Mircea Ungur – 34 ani (Nova Vita Târgu Mureș)
Andrei Nemițanu – 30 ani (Glissando Timișoara)
Vlad Mocanu – 24 ani (Premier Iași)
Bogdan Covaci – 34 ani (Sam Vig CCM Bistrița)
Andrei Ferik – 25 ani (Bad Boys Oradea)
Saron Chirică – 30 ani (Old Boys București)
Marius Balogh – 23 ani (Bad Boys Oradea)
Andrei Șumălan – 29 ani (Bad Boys Oradea)
Gabriel Dumitrașcu – 23 ani (Chedra TAX Ploiești)
Alex Bourceanu – 38 ani (Ajax Dulcisimo Galați)
Staff:
Virgil Bejenaru – antrenor
Laszlo Klein – antrenor secund
Dan Ștefan Cojocaru – manager