După 8-82 cu Irlanda și 0-76 cu Africa de Sud, România e pierdut rușinos și contra Scoției, 0-84. E cea mai cruntă înfrângere pentru naționala de rugby la un Mondial.
Diferența totală de puncte a României la acest turneu final: 8-242. „Stejarii” vor să spele rușinea trăită până acum în Franța la ultimul joc din grupă, duminica viitoare, contra Tonga.
Deși Scoția era mai slab cotată decât Irlanda și Africa de Sud, România a părut că abandonează orice tentativă de replică încă din start. Scoțienii au rezolvat rapid cele 4 eseuri pentru punctul bonus, apoi s-au distrat, antrenându-se pentru șocul cu Irlanda. Acela e meciul care va decide cine merge în sferturile de finală. Obiectivul real al României la Mondial e victoria cu Tonga, în ultima rundă din Grupa B. Partida se dispută duminica viitoare, pe 8 octombrie, de la 18:45.