România, malaxorul de campioane!

Astra Giurgiu a luat drumul ligii secunde. La cinci ani distanță de la momentul în care gașca lui Șumudică devenea cea mai bună echipă a țării, a venit retrogradarea și cel mai probabil dispariția din peisaj. Pe hârtie, formația de la malul Dunării trebuia să fie una dintre cele mai liniștite echipe ale primei ligi. Când ai în spate unul dintre cei mai bogați oameni ai acestor meleaguri, nu ai de ce să te temi. În realitate, însă, lucrurile nu au fost niciodată așa. Ioan Niculae a fost, de fapt, un epigon al lui Nero, care și-a distrus creația.

Așa s-ar putea alătura Astra Giurgiu listei pe care stau scrise numele campioanelor României dispărute prematur, listă pe care se mai regăsesc nenumărate echipe cum ar fi Unirea Urziceni, Oțelul Galați, Rapid sau Universitatea Craiova. E drept, unele au reapărut, însă istoria consemnează, fără tăgadă, decesele lor. Despre reîncarnări și renașteri nu e cazul să comentăm. Unele sunt îndoielnice, în vreme ce moartea e de necontestat.

În cazul Astrei nu vorbim, încă, despre soluția finală, însă la viteza pe care au avut-o oficialii clubului în momentul prezentării demisiilor, nu se întrevede un deznodământ diferit. De fapt, în România, astfel de lucruri se petrec cu o regularitate supărătoare. Probabil, suntem țara în care au murit prematur cele mai multe campioane ale primei ligi de fotbal.

De ce întâmplă asta? E o întrebare pe care am încetat demult să o adresăm. Am renunțat să mai acceptăm răspunsuri fără efect. Așa că tot ce ne-a rămas e acceptarea. Privim totul ca pe o normalitate specifică nouă. Aici e cimitirul în care sunt îngropate campioanele. Aici e locul în care patronii fac echipe, schimbări și strategii de joc. Aici e campionatul perfect să dispari la fel de repede cum ai apărut. Ăștia suntem noi, ăsta ne e fotbalul. Dacă ar fi să mă folosesc de un șablon, aș spune doar atât: avem fotbalul pe care-l merităm.