Robert Lewandowski, atac la adresa lui Leo Messi în presa din Polonia: „Și-a schimbat părerea? Spunea altceva”
Robert Lewandowski și Leo Messi continuă disputa de la distanță, după ce au fost adversari direcți în lupta pentru cele mai importante trofee individuale. Leo Messi l-a invins pe atacantul lui Bayern în finalul anului trecut, când a cucerit Balonul de Aur, al 7-lea din palmares, în timp ce polonezul s-a revanșat în debutul acestui an, reușind să câștige titlul de cel mai bun jucător în gala FIFA The Best.
Robert Lewandowski îl „înțeapă” din nou pe Leo Messi
Pe 29 noiembrie 2021, Leo Messi reușea să îl învingă pe Robert Lewandowski la Gala Balonului de Aur și câștiga al 7-lea trofeu din palmares. Totuși, la scurt timp după ce a primit trofeul, argentinianul a declarat în fața tuturor că Robert Lewandoski merită și el Balonul de Aur:
Vreau să-l menționez și pe Lewandowski, a fost o reală onoare să concurez cu el. Meriți un Balon de Aur! Cred că France Football ar fi trebuit să-ți acorde ție premiul în 2020. Robert, l-ai meritat! Toată lumea poate să spună asta”, declara Messi.
După eșecul de la Balonul de Aur, Robert Lewandowski a dat cărțile pe față în presa din Polonia și a spus că ar fi vrut „o declarație sinceră, nu doar vorbe goale” din partea lui Messi.
Câteva săptămâni mai târziu, pe 17 ianuarie 2022, Lewandowski a reușit să îl învingă pe Messi în gala FIFA The Best și a câștigat titlul de cel mai bun jucător. Spre deosebire de Balonul de Aur, la gala The Best votează și jucătorii, nu doar jurnaliștii. Iar spre surprinderea lui Robert Lewandowski, Leo Messi nici măcar nu l-a inclus în primii 3 nominalizați. Asta deși spunea că i-ar acorda un Balon de Aur.
Într-un nou interviu acordat în Polonia, Lewandowski a reacționat dur:
Eu l-am votat pentru că apreciez ce a făcut în acest an și înainte. Messi spunea că m-ar alege pentru Balonul de Aur, i s-a schimbat părerea mai târziu? Nu știu. Nu am de ce să mă plâng, el a luat decizia aceea și aia e. Oricum, am câștigat trofeul, așa că a fost mai ușor să accept asta”, a spus Lewandowski, pentru revista Pilka Nozna.
Robert Lewandowski e încântat de trofeul cucerit în ianuarie: „Este mai important decât Balonul de Aur”
În continuare, polonezul a declarat că trofeul cucerit de el este mai valoros decât cel câștigat de Messi în luna noiembrie a anului trecut:
M-am gândit în ultimul timp și am ajuns la concluzia că trofeul FIFA este mai important. La Balonul de Aur votează doar jurnaliștii și nu există o verificare clară. În schimb, la trofeul FIFA votează profesioniști din fotbal și din presă.
Căpitanii și selecționerii fiecărei naționale pot evalua într-un mod mai realist și mai obiectiv prestațiile noastre, pentru că ei știu cât sacrificăm în fiecare meci, cu fiecare record, fiecare accidentare. Probabil că în clasamentul popularității, Balonul de Aur este poziționat mai bine, dar recunoștința primită atunci când am câștigat trofeul The Best mi-a dat motive de mândrie, pentru că știu cât de mult am muncit în acești ani”, a mai declarat Lewandowski.
Cristiano Ronaldo, peste Leo Messi? Răspunsul lui Lewandowski: „Lui Messi îi va fi greu să facă asta”
De asemenea, atacantul lui Bayern a mai atins un punct sensibil. Disputa dintre Cristiano Ronaldo și Leo Messi a fost tranșată de Lewandowski și câștigătorul pare a fi atacantul portughez:
Cristiano e mai bătrân cu trei ani și jumătate decât mine și încă marchează mult. Dar a și schimbat clubul, a schimbat planul de jos și echipa lui nu are succes tot timpul. Când echipa lui își va regăsi echilibrul, va putea marca din nou. Obișnuia să aibă cifre grozave, imposibile.
Probabil nu va mai marca 60 de goluri pe an de acum înainte, dar dacă marchează 30 sau 40 tot va însemna ceva. De la el se așteaptă altceva. Messi este un tip de jucător diferit. Când va ajunge la vârsta lui Ronaldo, îi va fi greu să marcheze la fel de mult ca el”, a adăugat Lewandowski.
La gala The Best, Lewandowski l-a votat pe Jorginho drept cel mai bun jucător, urmat de Messi și Cristiano Ronaldo. În schimb, Messi i-a ales pe Neymar, Mbappe și Benzema.