Ilie Năstase și Ioana au ajuns în fața altarului în primăvara lui 2019. De atunci, cei doi au fost de mai multe ori la un pas să se despartă. Cu toate acestea, împreună au reușit să treacă peste acele momente. Fostul tenismen are o soție frumoasă, iar de curând, aceasta a dezvăluit ce face în fiecare an, înainte de Sărbători.
Soția lui Ilie Năstase nu este frumoasă, ci și foarte bună la suflet. De curând, Ioana a dezvăluit ce obișnuiește să facă mereu, însă mai ales în preajma Sărbătorilor de iarnă. Vedeta susține că îi face o deosebită plăcere să îi ajute pe cei nevoiași. Nu cu mult timp în urmă, partenera de viață a lui Nasty a fost la Hârșova, la mama ei.
Acolo, Ioana Năstase a ieșit pe stradă și le-a oferit cadouri persoanelor care, după cum spune ea, aveau nevoie de ele. Bruneta a mărturisit așa a fost dintotdeauna și că mereu i-a ajutat pe cei care i-au solicitat ajutorul.
”Mereu mi-a plăcut să ajut oamenii, mai ales că acum se apropie și Sărbătorile și sunt sentimente aparte. Recent, m-am dus pe stradă, la mama, unde stă, în Hârșova, cu câteva pungi cu ce le trebuie la fiecare, cu câte un bănuț, cu cât am putut și eu, și le-am oferit la persoanele care am crezut eu că au mare nevoie de ele. Așa am fost mereu, oricine mi-a cerut ajutorul, nu am stat pe gânduri și am ajutat. Sunt oameni care au nevoie mare de ajutor”, a declarat Ioana Năstase, potrivit Click!.
Conform spuselor sale, Moș Nicolae a fost foarte darnic cu ea în acest an. Printre altele, soția lui Ilie Năstase a primit o brățară cu un pandantiv în formă de inimioară. Vedeta afirmă că fostul tenismen nu este deloc zgârcit și că o răsfață adesea.
”Am primit multe cadouri de la Moș Nicolae, printre care și o brățară cu un pandantiv în formă de inimioară. Soțul meu este atent mereu cu mine, chiar nu este deloc zgârcit. Mereu are grijă să mă răsfețe. Acum sunt la Constanța, a venit sora mea din Canada și o să stea de Sărbători aici, le vom petrece împreună la mama mea la Hârșova, la Crăciun mă refer, iar de Revelion, cel mai probabil, o să plecăm la munte, în zona Bucovinei”, a mai spus Ioana.
Din 2019, de când s-au căsătorit, și până acum, Ilie și Ioana au fost de mai multe ori la un pas de despărțire. La un moment dat, frumoasa bruneta a depus chiar și actele necesare pentru divorț. Cu toate acestea, ei au reușit să se împace de fiecare dată, iar acum par să fie foarte fericiți împreună.