Rapidul trăiește o nouă dezamăgire. Echipa din Giulești a terminat la egalitate duelul cu CFR Cluj din grupa B din Cupa României și a ratat calificarea în sferturile competiției. Fanii au fost furioși, iar Cristiano Bergodi a declarat că au toate motivele să fie supărați. Și-a apărat însă jucătorii și a spus că moralul este scăzut după înfrângerea incredibilă din duelul din campionat cu Universitatea Cluj, când gazdele au pierdut cu 3-2, după ce au condus cu 2-0.
Rapid a terminat la egalitate, 0-0, duelul cu CFR Cluj, de pe teren propriu și a încheiat pe locul trei grupa B din Cupa României. Cristiano Bergodi a fost foarte trist la interviul de la finalul partidei și a spus că dezamăgirea este foarte mare.
„Suntem foarte dezamăgiți! Am încercat tot ce a depins de noi, dar am întâlnit o echipă bună, bună. Nu aici am pierdut calificarea! Eu spun că am avut ocazii în ambele reprize, dar am băgat și doi atacanți, dar nu a fost să fie. Eu nu am știut nicio clipă rezultatul din celelalte meciuri, eu m-am gândit doar la victorie.
Am ratat un obiectiv, nu era cel principal, acum ne concentrăm pe campionat unde avem ca țel să terminăm pe locurile 1-3.
Credeți că s-a ratat calificarea în meciul cu CSA Steaua?
Asta ați spus voi, dați voi un răspuns. Am spus că nu am pierdut că nu am pierdut în seara aceasta. Nu avem moralul foarte bun, după înfrângerea cu Universitatea Cluj, când am pierdut incredibil în repriza a doua”, a declarat antrenorul formației Rapid.
Finalul de meci a fost tensionat. Jucătorii s-au dus să salute galeria, iar fanii le-au strigat: „Rușine, rușine, să vă fie”. Cristiano Bergodi le-a transmis că au dreptate să fie supărați.
„Asta este foarte dureros. Știm cum gândesc fanii noștri și care este atmosfera în Giulești. Fanii ne împing din spate, dar există și un revers al medaliei. Ne pare rău pentru ei, dar și pentru noi”, a mai afirmat tehnicanul italian.
Rapid va juca etapa viitoare pe teren propriu cu FC Voluntari.