În ianuarie, Roman Kostomarov a fost internat în spital cu pneumonie. Afecțiunea a fost ulterior complicată de necroză tisulară, iar patinatorului rus i-au fost amputate picioarele de sub genunchi și palmele de la încheieturi. Acum, fostul campion olimpic a revenit pe gheață.
A trecut aproape un an de zile de când lui Roman Kostomarov (46 de ani) i-au fost amputate mâinile și picioarele. Acum, fostul campion olimpic la patinaj artistic a postat pe rețelele sociale imagini emoționante. Ajutat de proteze, rusul a revenit pe gheață, scriu jurnaliștii ruși.
Conform celor de la Super, Kostomarov aleargă, înoată și chiar își conduce mașina. Cu toate acestea, el a fost nevoit să învețe totul de la zero. De curând, fostul campion olimpic a dansat la petrecerea organizată cu ocazia zilei de naștere a unei cântărețe din Rusia.
Ei bine, mai impresionant a fost momentul în care Roman a ieșit pe gheață. Pe rețelele sociale, fostul patinator rus a împărtășit cu urmăritorii săi un fragment din momentul de-a dreptul emoționant. Kostomarov le-a promis fanilor că va face acest lucru și iată că s-a ținut de cuvânt.
”Așa cum am promis… Am ieșit pe gheață! Vă împărtășesc un mic fragment. Primii mei pași pe gheață în copilărie au fost văzuți doar de părinții mei. Acum învăț din nou să patinez, probabil că întreaga țară urmărește primii mei pași”, a scris fostul campion olimpic, pe Instagram.
Clipul postat de Roman Kostomarov a stârnit o avalanșă de reacții pe platforma menționată. Postarea a adunat sute de mii de aprecieri, dar și o sumedenie de comentarii din partea internauților. Mulți dintre fanii fostului sportiv au ținut să îl felicite pe acesta. Iată câteva dintre mesajele utilizatorilor:
Vezi această postare pe Instagram
La luni bune de la internare, Roman Kostomarov nu renunță și face exerciții intense de recuperare. Campionul la patinaj artistic este supravegheat îndeaproape Oksana, partenera lui de viață. Nu cu mult timp în urmă, rusul a anunțat că este protagonistul unui documentar despre recuperarea lui. Producția va fi lansată în primăvara anului viitor.