Mihai Rotaru a vorbit despre posibilitatea ca Laurențiu Reghecampf să revină la Universitatea Craiova și să-l înlocuiască pe Eugen Neagoe, pe postul de antrenor principal.
În prezent, Laurențiu Reghecampf activează pe banca azerilor de la Neftchi Baku. Tehnicianul, în vârstă de 47 de ani, a antrenat-o pe Universitatea Craiova timp de un an, în perioada 2021-2022.
Mihai Rotaru susține că Eugen Neagoe va continua și în sezonul următor pe banca Universității Craiova, astfel că nu se pune problema ca Laurențiu Reghecampf să revină în Bănie.
„(n.r. despre plecarea lui Neagoe) Nu există aşa ceva. Este exclus. Am avut o discuţie a doua zi după meci (n.r. Universitatea Craiova – Farul, 1-1) şi am pus accetul pe cum ne putem imbunătăţi activitatea. De ce să faci asta? Pentru că se ratează 100 de ocazii? Neagoe va continua cu sigurantă.
Indiferent de ce se va intampla în următoarele două meciuri, Neagoe va continua. Nu am luat în calcul nicio secundă. Vrem să îmbunătăţim lotul şi activitatea. Nu se pune problema de aşa ceva. Cred că putem să ridicăm activitatea de joc cu 50-60%. Nu am vorbit cu Reghe şi nici cu prieteni despre aşa ceva”, a declarat Mihai Rotaru, pentru Fanatik.
În ultima etapă de campionat, Universitatea Craiova a remizat cu liderul Farul Constanța, 1-1. La finalul meciului, Eugen Neagoe s-a declarat mâhnit de faptul că echipa sa nu a reușit să câștige.
„Ultimele trei jocuri meritam să le câștigăm, dar fotbalul este nedrept. Iar am dominat adversarul, ne-am creat multe ocazii și de abia am marcat din penalty. Eu l-am felicitat pe Gică pentru munca deosebită pe care o face, dar azi i-am dominat de la un cap la altul. Am luat un gol stupid, nu mai are rost să comentăm, dar trebuia să revenim oricum. Iar portarul lor va fi omul meciului, practic toți portarii adverși i-am făcut de națională. Scuffet nu este român, dar pe Tîrnovanu și Aioani i-am făcut mari. Nici de glumă nu mai îmi arde”, a declarat Eugen Neagoe, la finalul meciului cu Farul.
În acest moment, Universitatea Craiova se află pe locul 4 în Supeliga, cu 47 de puncte obținute.