După umilința din Conference League, 5-0 cu Silkeborg, FCSB ar putea trece prin a doua schimbare de antrenor din acest sezon. Chiar dacă nu există un comunicat oficial în acest sens, Gigi Becali este nemulțumit de rezultatele echipei și se gândește să renunțe la Nicolae Dică.
O variantă pentru înlocuirea lui Dică este Laurențiu Reghecampf. Antrenorul este unul dintre favoriții lui Gigi Becali datorită rezultatelor foarte bune pe care le-a avut pe banca echipei din capitală.
Antrenorul lui Neftchi Baku a comentat subiectul revenirii sale în România, spunând că, pentru moment, nu se pune problema, deoarece el se află sub contract cu un alt club.
”Nu am nimic de spus. Mă concentrez la ceea ce am de făcut aici, sunt sub contract cu Neftchi. Ştiu că numele meu a fost amintit acolo în mai multe momente, dar am contract cu Neftchi şi nu mă interesează aşa ceva.
Nu este nicio polemică. Este normal să se întâmple asta când e vorba despre o astfel de meserie. Jurnaliştii au dreptul să scrie orice, dar nu e problema mea. Nu ştiu despre asta şi nu mă interesează”, a declarat Laurențiu Reghecampf.
Ajuns la 42 de ani, Nicolae Dică a semnat cu FCSB pe 26 iulie. 16 meciuri, șase victorii, cinci egaluri și cinci înfrângeri are Dică, pentru FCSB, în acest mandat, având o medie de 1.44 puncte pe meci. El a calificat echipa în grupele unei competiții europene pentru prima oară după cinci ani.
FCSB s-a deplata în Danemarca pentru duelul cu Silkeborg, din a treia etapă a grupelor Conference League. Echipa din capitală a anunțat că va lăsa acasă mai mulți jucători importanți, însă nimeni nu a prevestit dezastrul.
Danezii au înscris de cinci ori în poarta lui Ștefan Târnovanu. Klynge ,Kusk , Helenius, Thordarson și Asamsen au fost marcatorii din această partidă.
Echipa lui Dică nu a trimis nici măcar un șut pe spațiul porții, față de cele 5 ale adversarilor. Dintre acestea, danezii au avut o eficiență sută la sută, au marcat de fiecare dată. La șuturi în total, danezii se laudă cu 16, față de cele 7 ale roș-albaștrilor. Deși patronul Becali cere posesie, Silkeborg a avut 61 la sută, aproape dublu față de FCSB. Când vine vorba de capitolul pase, și aici este un capitol rușinos, cu 829 reușite de danezi. Vicecampionii nu au izbutit decât 352.
Portari: Ștefan Târnovanu, Andrei Vlad, Răzvan Ducan
Fundași: Valentin Crețu, Joyskim Dawa, Denis Haruț, Joonas Tamm, Florin Achim, Radu Boboc, Alexandru Pantea, Rachid Bouhenna, Risto Radunovic, Sorin Șerban, Ionuț Panțîru* (nu este pe lista UEFA), Iulian Cristea* (nu este pe lista UEFA)
Mijlocași: Adrian Șut, Octavian Popescu, Matei Tănasă, Malcom Edjouma, Marco Dulca, Răzvan Oaidă, Darius Olaru, Alexandru Musi, Eduard Radaslavescu, Andrei Cordea, Ovidiu Popescu* (nu este pe lista UEFA), Boban Nikolov (nu este pe lista UEFA)
Atacanți: Andrea Compagno, Billel Omrani (nu este pe lista UEFA), Bogdan Rusu, Florinel Coman, David Miculescu, Ianis Stoica, Andrei Dumiter* (nu este pe lista UEFA)
*accidentat grav