Revenirea lui Gică Hagi pe banca tehnică, mai aproape ca niciodată. Cumnatul său, Gică Popescu, îl dă de gol și oferă indicii despre posibila sa destinație.
Președintele celor de la Viitorul Constanța, Gică Popescu, a declarat în cadrul unei emisiunii de la ProSport că „Regele” își pregătește revenirea în antrenorat. Sezonul trecut a fost unul extrem de slab pentru echipa sa, iar acest lucru îi este greu de digerat. Simte că a lăsat cam multe „frâilele” proiectului de la Viitorul, iar acum este momentul să le apuce din nou, mai zdravăn.
Gică Hagi a părăsit banca tehnică a Viitorului la finalul sezonului 2019/2020. A considerat că echipa are nevoie și de o altă perspectivă, a unor alți antrenori din exterior. Au venit spaniolul Ruben de la Barrera și Mircea Rednic, însă niciunul nu a reușit mare lucru. Apoi, la echipă a fost reinstalat ca principal, Cătălin Anghel. Omul care se află alături de Hagi încă de la începutul proiectului Academiei „Gheorghe Hagi”. Anghel a reușit să readucă echipa pe linia de plutire și a fost la doar un meci distanță de calificarea în Conference League.
În sezonul ce urmează, Gică Hagi pare decis să revină ca antrenor manager tehnic al echipei și să readucă echipa în play-off, acolo unde obișnuia să fie an de an.
O să aflați săptămâna viitoare. Eu am tras speranțe să nu își ia acest an de odihnă pe care el și l-a luat pentru că era obosit. S-a văzut cât de mult ne-a lipsit și a lipsit fotbalului românesc. Eu îmi doresc din tot sufletul să revină pe bancă. Să revină pe banca noastră”, a spus Gică Popescu pentru ProSport.
Cu sau fără Gică Hagi pe bancă în startul sezonului 2021/2022, Viitorul Constanța are un obiectiv clar: redobândirea identității. Multă lume a criticat faptul că s-a făcut rabat de la filozofia clubului, aceea de a se folosi doar jucători tineri, români, și au fost aduși fotbaliști străini, cu experiență. Jucători care nu au demonstrat nimic în plus, față de jucătorii români.
Vrem să revenim la identitatea pe care am avut-o înainte de campionatul recent încheiat, vrem să propulsăm tineri jucători spre performanță. Am făcut greșeli pe care le-am recunoscut și nu mai dorim să le repetăm. Vrem să revenim echipa din trecut”, completat președintele grupării din Ovidiu.