Pentru expații din capitala Spaniei și din împrejurimi, o optime de finală Champions League între Atletico și Man United e eventimentul anului. Pentru că cei mai mulți sunt fani ai fotbalului englez, dacă nu sunt chiar britanici. Așa că un drum cu mașina de 20 de minute spre Wanda Metropolitano se face joi seara test de nervi și răbdare, până spre o oră și ceva!
Dar când te apropii de picioarele vulcanului OZN unde Simeone scrie istorie (încă), știi că a meritat. Poporul alb-roșu al Madridului a uitat parcă de toate. Și de ce-a mai rămas din pandemie, și de căderile echipei din acest sezon de La Liga. E un festival de adrenalină spart în felii de generații și chipuri.
Pe centura din jurul stadionului, grupuri de tineri au încercuit sacoși de plastic pline cu piramide din cutii de bere și sticle de vermut. E o tradiție nescrisă, botellon-ul originar din Andaluzia muncitorească a anilor ‘80, pe care adolescenții și tinerii l-au preluat inimoși. Aproape un fenomen social. În seara de joi, varianta Wanda.
Petardele bubuie printre cântece, mai e o oră până la meci iar fumul cărămiziu astupă gros pântecul nopții aproape calde, în dreptul intrării spre peluza Atleti. Pe englezi îi recunoști lesne, nu se feresc să își strige tare pasiunea și nici să își poarte tricourile, unul se miră că nu există bere cu alcool la îndemână, altul își cumpără cu 10 euro fularul-suvenir dedicat partidei.
Spaniolii fluieră copios momentul Black Lives Matter, la fel și salutul scurt dintre lusitanii Cristiano și Joao Felix. Pentru CR7, inamicul tuturor, firește, încă din epoca Real, nu va fi un meci liniștit. Nu are cum. E huiduit până în Madeira!
Numele lui Hațegan nu e fluierat de arena care se umple până la refuz. De obicei, mai toți arbitrii din La Liga sunt primiți cu “alai”. Poate că oamenii sunt mai concentrați la coregrafia impresionantă care îi îndeamnă pe “muncitorii” lui Simeone să zboare. Fotbalul ultimelor luni nu prea oferă argumente. Dar dacă nu Atleti se ridică atunci când e mai greu și luptă câinește, atunci cine?
Și da, un Atleti cu pressing nimicitor, renăscut misterios, care nu iubește mingea ci hărțuirea, le e oferit tribunelor! Parcă de nicăieri s-a limpezit acest iureș din ADN-ul campioanei Spaniei, plafonată și incoerentă pe final de 2021 și început de 2022. Astă seară chiar e altceva!
Simeone a inventat încă o dată, cu doi fundași stânga pe teren, Lodi și Reinildo. E un 5-3-2 pe fază defensivă, cu mozambicanul trecut în centru. Și un “aproape” 4-4-2 pe atac, brazilianul urcând sub Joao Felix. Iar mașinăria funcționează. Gol rapid, extaz și mai ales ritmul mistuitor marca Atleti pe fiecare bucățică de teren.
United nu există. Tentativele de construcție sunt bătrânești și sfârșesc în greșeală. Savici îl marchează peste tot pe Ronaldo.
Iar Hațegan e ferm și atent. Până la final va scoate de 9 ori cartonașul galben, dar dincolo de ce s-a văzut pe TV, inclusiv temperarea lui CR7, a impus echilibru cu personalitate și curaj. European și bărbătește. Foarte bun!
Trece o repriză și Manchester e ca o fantomă cu numele scris pe un carton legat de gât. Nimic! Dincolo de incongruența din joc, se evidențiază Pogba și Ronaldo. Două dive râzgâiate, pornite din două filme diferite, francezul cu o indolență deja clasică dar acum sfidătoare până și pentru coechipieri, iar portughezul cu nervii întinși și fotbal deloc.
Iar divele s-au trezit parcă brusc pe câmpul deschis plin cu “muncitorii” lui Cholo, înghesuite și fără idei. Atât de jos par englezii pentru nivelul partidei încât Kondogbia e împărat și face poate cel mai bun meci la Atletico, la fel cum Herrera, rezervă obișnuită, ajunge să fie evidențiat. Lodi desface tot pe flancul stâng. Doar mingea nu intră pentru 2-0.
După pauză, moara alb-roșie Simeone începe să macine și mai mărunt, la cutie, așa cum s-a consacrat.
Din nimic vine egalarea. Nemeritată, recunoaște și studentul indonezian de lângă mine, fan United de un an, după cum mărturisește… “Fiul meu din Scoția mi-a scris că e rușinos să egalezi după asemenea joc”, bâjbâie și un expat septuagenar.
Cine a venit să îl vadă pe CR7, a văzut o relicvă. Ca să fim bine înțeleși, relicva e ceva păstrat din trecut, ca o amintire dragă. Dar atât. Poate că lotul, poate că Rangnick, poate că vârsta, n-avem de unde ști. Dar CR7 nu a fost. Iar Pogba…
Fanii lui Atleti au plecat cu inima nehotărâtă. Ar fi meritat victoria? Sigur. A jucat echipa mai bine decât sperau? Aproape cert. Va fi Atleti iarăși așa, ca-n vremurile bune, de mâine încolo? Greu de crezut.
Ce va fi în martie la retur e imposibil de spus sau de scris. Amândouă trupele sunt acum mult sub nume și renume, să fim drepți. Dar turul o dă favorită clară pe Atleti.
Joi seara fost jumătate bucurie și jumătate amar, cum trebuie că e fotbalul de trăire adâncă și înaltă. Iar Atleti a fost singura aproape de Champions League pe teren.