Răzvan Lucescu a făcut spectacol total în retur, cu Dinamo Zagreb. Formația românului, echipă gazdă, s-a impus cu 5-1, după ce în meciul tur a pierdut cu 0-2.
Grecii au avut cele mai multe și mai mari ocazii. Baba a deschis scorul în minutul 27 al partidei. În minutul 33, oaspeții și-au băgat mingea în propria poartă, prin Sucic. Thomas a punctat pentru 3-0 în minutul 42. Croații au sperat după pauză, când Hoxha a punctat în minutul 49. Koulierakis a înscris pentru 4-1, iar Zivkovic a stabilit scorul final, 5-1, din penalty. Astfel, s-a terminat 5-3 la general.
În meciul tur, Dinamo Zagreb a câștigat cu 2-0, în urma unui joc pe care echipa lui Răzvan Lucescu l-a controlat cap-coadă. În urma înfrângerii, Lucescu declarase că el și băieții „s-au bătut singuri”.
Meciul a fost urmărit cu sufletul la gură de către Mircea Lucescu. Întrebat despre posibilitatea ca fiul său să revină pe banca naționalei, „Il Luce” a replicat:
„Deocamdată, naționala are antrenor, nu se poate vorbi despre altul. Răzvan are un contract, ține mult la acest oraș, este foarte apreciat. Mi-a umplut sufletul de bucurie când la final, tot stadionul i-a strigat numele.
Mi-aș dori să facă pasul către vestul Europei. Important e să te duci acolo unde lumea te apreciază. Îți trebuie mult să convingi oamenii cu filozofia ta. Aici are un grup pe care l-a format, pe care l-a crescut. Mulțumește cu rezultatele lor”, a declarat Mircea Lucescu, la DigiSport.