Anamaria Prodan susține că Gigi Becali l-a umilit recent pe Laurențiu Reghecampf, în momentul în care s-a pus problema ca acesta să revină la FCSB după despărțirea de Universitatea Craiova. Agentul FIFA a povestit că patronul echipei roș-albastre i-ar fi propus fostului fundaș dreapta să revină la echipa sa, dar numai în condițiile în care ar fi colaborat cu Toni Petrea, fostul său secund.
De fapt, în viziunea Anamariei Prodan, Gigi Becali își dorea într-un fel ca Reghecampf să devină secundul lui Petrea, fapt pe care încă soția antrenorului l-a considerat de neacceptat. Ea a explicat că a interpretat această încercare a lui Becali drept o jignire uriașă la adresa lui Laurențiu Reghecampf, un antrenor cu o cotă foarte bună în fotbalul românesc.
Cred că atunci a început declinul lui Laurențiu Reghecampf, când Gigi (n.r. Becali) l-a făcut zob. Și Gigi de fapt a început să vorbească, a mai spus și de aia, și de meciurile alea când vorbea toată lumea, cu bețiile, cu nu știu ce. Atunci a început declinul lui Laur. Eu știam că Gigi o să îl facă zob la un moment dat, că o să vorbească. Gigi a vorbit de toată lumea. Lui îi este foarte frică de Gigi. Oricum, pentru mine este foarte urât. După ce faci așa ceva și distrugi imaginea unui om, mai ai tupeu să vii să îi spui ‘Domne, eu îl vreau antrenor, e foarte bun’?. Îl umilești și mai tare.
Spui seara ‘Domne, eu îl am pe Toni (n.r. Petrea), mie nu îmi trebuie doi principali’. Umilință mai mare… Să îmi făcut mie așa ceva, plăteam o amendă usturătoare, dar îi dădeam un „capac” direct de nu mai știa cu buletinul în mână cum îl cheamă. Adică Reghecampf era secund? Ăsta (n.r. Laurențiu Reghecampf) este unul dintre cei mai mari antrenori ai României. Cum să permiți tu, Laurențiu Reghecampf, așa discuție? Câtă bătaie de joc și câtă umilință! Doamne ferește!”, a spus Anamaria Prodan în cadrul unei discuții pe care a avut-o cu Luis Lazarus pe canalul de YouTube al acestuia.
„E treaba lui Reghe ce i s-a întâmplat la Craiova. Noi avem drumul nostru, iar el are drumul lui. Mustață este un tip mai sentimental și vă dați seama că el ține la Reghe, dar una e una și alta e alta, tată!
Vreau să îl întrebați voi pe Toni Petrea dacă acceptă așa ceva? Păi, cât credeți că el o să mai stea antrenor la clasa a V-a? După ce faci facultatea, te mai întorci la clasa a V-a? Credeți că o să stea secund toată viața lui? Nu, tată!
Omul e antrenor principal și a plecat pe drumul lui. Ce să fac eu cu doi antreori principali la echipă? Și, oricum am semnat contractul cu Toni Petre, la revedere! Nu are rost să vorbim de Reghecampf, că îl vrea Mustață sau nu mai știu eu cine…
Noi îl avem și pe Pintilii în echipa noastră de antrenori, iar eu zic că Toni Petrea principal și cu Mihai Pintilii secund este cel mai bun cuplu al meu posibil. Nu am ce să îi fac eu acum lui Reghe”, a spus Gigi Becali la jumătatea lunii iunie pentru ProSport.