Reghecampf a fost prezentat oficial la Al Tai. De ce a stat două săptămâni pe modul ”târcoale”
UPDATE: Deşi toată lumea se aştepta ca Rezic să se ţină tare pe poziţie, croatul a cedat în cele din urmă. Şi a fost de acord cu propunere de încetare a angajamentului formulată de saudiţi. În acest context, Laurenţiu Reghecampf a putut fi anunţat oficial ca noul antrenor al celor de la Al Tai.
Laurenţiu Reghecampf s-ar putea să fie nevoit să îşi schimbe planurile făcute imediat după ce a părăsit banca Universităţii Craiova.
Antrenorul de 48 de ani trebuia să fie instalat la noua sa echipă, Al Tai. Doar că mutarea nu a avut încă loc. Aşa cum a anunţat PlaySport actualul tehnician al saudiţilor, Krasimir Rezic, nu a ajuns la un numitor comun cu şefii echipei din Golful Persic pentru rezilierea angajamentului. Deşi au existat negocieri între părţi, croatul nu a fost mulţumit de rezultatul lor. Astfel încât discuţii vor mai fi în următoarele zile.
„Rezic are o clauză de reziliere de două milioane de dolari și nu acceptă să plece până când nu i se plătește. De trei ori i s-a propus o sumă de reziliere și n-a vrut”, a dezvăluit Gabi Manu la Digi Sport motivul pentru care instalarea lui Reghecampf încă întârzie.
Unul dintre motivele pentru care Rezic nu renunţă la doleanţa sa este faptul că suporterii îl susţin pe antrenorul ajuns la conducerea lui Al Tai la începutul lunii iunie.
Are o variantă de rezervă
Dacă situaţia va trena, Reghecampf poate opta pentru oferta făcută de Al Riyadh. Pe care o refuzase iniţial. Saudiţii l-au căutat şi ei pe fostul antrenor al roş-albaştrilor. Şi cum aceştia nu au găsit deocamdată o soluţie viabilă pentru banca tehnică pot apela la fostul fundaş dreapta.
Dacă la Al Tai ar da peste Andrei Cordea, la Al Riyadh, Reghecampf îl va antrena pe unul dintre foştii săi elevi de la FCSB, Alin Toşca. Dacă va semna cu trupa din capitala Arabiei Saudite, tehnicianul va lupta pentru evitarea retrogradării în această stagiune, având în vedere că Al Riyadh se află pe locul 17 în campionat, penultimul, cu doar 4 puncte obţinute.