Reghe, pe modul “panică”: “Nu văd niciun progres de când a venit el”. Craiova intră în criză dacă nu bate FCSB
Farul Constanța a provocat primul eșec al grupării antrenate de Laurențiu Reghecampf (47 de ani), CSU Craiova. Formația din Bănie a pierdut cu 2-0 pe terenul campioanei României.
Înainte de startul jocului de la Ovidiu, oltenii au avut o serie de 3 victorii consecutive. În ciuda faptului că echipa se afla pe un trend ascendent, jocul Craiovei a fost de nerecunoscut contra Farului.
Bogdan Cosmescu (51 de ani), comentator sportiv, nu este impresionat de jocul oltenilor şi consideră că gruparea din Bănie nu a progresat deloc sub comanda lui Laurenţiu Reghecampf.
„Eu nu văd niciun progres. Ai avut mare noroc cu Dinamo. Nu ai văzut declaraţia? O să vadă ăia de la FCSB ce se întâmplă în weekend, deci o să fie altă echipă. Te păcăleşti singur cu Iaşul, că n-ai jucat nici 11 contra 10”, a declarat Bogdan Cosmescu pentru Orange Sport.
Laurențiu Reghecamp, declarații după eșecul cu Farul
Tehnicianul lui CSU Craiova a fost extrem de dezamăgit de atitudinea echipei și erorile pe care elevii săi le-au comis pe parcursul partidei cu formația de la malul mării.
„Vrem să vedem ce am făcut greşit. N-am avut atitudine. Am fost foarte slabi, foarte delăsători. Greşeli foarte mari la ambele goluri. Sincer, nu golurile m-au deranjat, ci atitudinea şi anumite momente tratate cu superficialitate. Nu am fost prezenţi în duelurile unu contra unu. Sunt lucruri pe care trebuie să le analizăm”, a declarat antrenorul Craiovei.
„Reghe” a recunoscut superioritatea adversarilor în jocul de duminică seară, dar are încredere în echipa sa și crede că problemele se vor remedia.
„Trebuie să fim sinceri, Farul a fost mult peste noi. A avut câteva ocazii mari. Înfrângerea e dureroasă. Avem calitate, avem jucători care au destulă experienţă în competiţiile interne şi ar trebui să avem altă atitudine şi să facem alt joc. 100% sunt optimist, vom schimba aceste jocuri”, a adăugat Laurenţiu Reghecampf.
CSU Craiova este clasată pe locul 2, cu 14 puncte. În etapa următoare, oltenii vor înfrunta FCSB, sâmbătă, 2 septembrie, de la ora 21:45.