Cei de la Real Madrid nu știu dacă se vor putea baza pe David Alaba în meciul tur din semifinalele Ligii Campionilor, contra celor de la Manchester City, care se va juca în Anglia, marți, 26 aprilie. Fundașul austriac în vârstă de 29 de ani a acuzat probleme musculare la finalul primei reprize a meciului cu Osasuna și a fost schimbat de Carlo Ancelotti la pauză. După ce deschisese scorul în minutul 12 al partidei de la Pamplona.
Alaba s-a prăbușit pe gazon imediat după fluierul final al primei reprize. Fotbalistul care poate evolua atât ca fundaș central, cât și ca fundaș stânga sau mijlocaș defensiv, a acuzat dureri la mușchii aductori ai piciorului drept.
Deși problemele nu păreau extrem de grave, Ancelotti a decis să nu riște și să îl schimbe pe Alaba. Mai ales în condițiile în care Real Madrid va juca peste 5 zile poate cel mai important meci de până acum din acest sezon. Internaționalul austriac a fost înlocuit cu Dani Carvajal, care a mers în flancul stâng al apărării. În vreme ce Nacho Fernandez, care începuse meciul în acea poziție, a trecut în centru lângă Eder Militao.
O eventuală indisponibilitate a lui David Alaba pentru partida de pe Etihad ar reprezenta o mare problemă pentru antrenorul italian. Real Madrid stă destul de prost în zona centrală a apărării. Acolo, cuplul Militao-Alaba este suveran. Iar singurele variante pe care le mai are la dispoziție Carlo Ancelotti sunt Nacho Fernandez și Jesus Vallejo. Ultimul a jucat extrem de puțin în acest sezon.
Mai mult, Real Madrid se mai confruntă și cu alte indisponibilități importante înaintea manșei tur cu Manchester City. Ferland Mandy, Marcelo și Casemiro sunt de asemenea incerți. Ceea ce înseamnă că, în eventuala absență a lui David Alaba, Ancelotti va trebui să se bazeze pe o defensivă improvizată contra echipei lui Pep Guardiola. Fapt ce ar reprezenta, în mod evident, o problemă uriașă pentru madrileni.
Concret, Ancelotti ar fi nevoit să joace cu Lucas Vazquez fundaș dreapta și cu Dani Carvajal fundaș stânga. Respectiv cu Eder Militao și Nacho Fernandez în centrul apărării. Totuși, sunt șanse destul de mari ca acest lucru să nu se întâmple în cele din urmă.
Asta pentru că Ancelotti s-a arătat destul de optimist la conferința de presă de după meciul cu Osasuna în legătură cu șansele ca David Alaba să fie recuperat în timp util pentru primul duel cu Manchester City din semifinalele Ligii Campionilor.
Nu pare grav, sperăm să-l putem recupera”, a spus antrenorul italian.
Seară neagră pentru Karim Benzema. A ratat două penalty-uri în 7 minute în meciul cu Osasuna