Pentru Real Madrid se anunță o vară zbuciumată prin prisma plecărilor și venirilor de jucători. Prima mare pierdere a clubului de pe Santiago Bernabeu a fost plecarea căpitanului Sergio Ramos.
Iminenta despărțire dintre Sergio Ramos (35 de ani) și echipa Real Madrid a fost anunțată printr-un comunicat oficial al clubului. Ruptura dintre cele două părți s-a produs după 16 ani în care Ramos a fost jucător de bază al echipei madrilene. Căpitan al echipei, Ramos a fost pentru Real Madrid un simbol al luptei pentru trofee, un adevărat gladiator al fotbalului modern.
Plecarea lui Ramos de la Real Madrid a survenit în urma eșecului tratativelor dintre acesta și președintele clubului Florentino Perez. În sezonul trecut Sergio Ramos a fost măcinat de accidentări. Probabil nici acest lucru nu l-a ajutat deloc pe Ramos în negocierile cu Perez. Principala dorință a fundașului a fost un contract pe doi ani plus un salariu destul de mare având în vedere vârsta sa. Șeful Realului nu a vrut să facă nici o concesie în timpul negocierilor cu Ramos. Perez i-a oferit jucătorului de 35 de ani un singur an de contract, nu doi cum solicitase jucătorul. De asemenea el i-a oferit un salariu de 10,8 milioane de euro, nu 12 milioane cum își dorea Ramos.
Sergio Ramos a plecat de la Real Madrid cu un palmares care greu va putea fi egalat de alți fotbaliști. Ramos a jucat 671 de meciuri în tricoul lui Real Madrid pentru care a marcat 101 goluri. El a cucerit împreună cu Real Madrid: 4 trofee UEFA Champions League, 5 titluri în La Liga, două Cupe ale Regelui, trei Supercupe ale Europei și 4 Supercupe ale Spaniei. Cu aceste trofee în palmares Ramos este al doilea cel mai titrat fotbalist din istoria clubului madrilen după Francisco Gento.
După despărțirea de Sergio Ramos, Real Madrid este în căutarea înlocuitorului perfect. Se pare că alesul conducerii madrilenilor este tânărul fundaș francez de la FC Sevilla, Jules Kounde (22 de ani). Aflat cu Franța la Euro 2020, francezul se pare că i-a anunțat deja pe colegii din națională, Raphael Varane și Karim Benzema, de intenția sa de a semna cu Real Madrid.
Cotidianul madrilen ABC anunță că Real Madrid ar fi dispusă să ofere 50 de milioane de euro pentru serviciile fundaşului francez. Sevilla aşteaptă însă o ofertă de aproximativ 80 de milioane de euro, cifră pe care Madridul pare să nu fie dispus să o achite.
Jules Kounde este cotat la 60 de milionae de euro de site-urile de specialitate. Jucătorul francez mai este dorit de Manchester United, Manchester City, Juventus Torino și Paris Saint Germain.