Reacția nervoasă a lui Dan Petrescu după egalul dramatic din Coreea de Sud. Antrenorul român i-a lăsat fără replică pe asiatici. “A fost un meci nebun”
Dan Petrescu a reacționat după meciul interzis cardiacilor de care a avut parte în Coreea de Sud. Afirmațiile sale i-au lăsat fără replică pe jurnaliștii asiatici.
Dan Petrescu, reacție nervoasă după egalul dramatic din Coreea de Sud
După trei victorii consecutive, Jeonbuk a mers pe terenul celor de la Daejeon cu gândul să continue seria pozitivă și chiar a deschis scorul încă din minutul 19, prin Song Min-Kyu. Ce a urmat a sfidat, însă, imaginația oricui.
Gazdele au preluat conducerea pe final după reușitele lui Kim In-Gyun (min. 77), respectiv Shin Sang-Eun (min. 90+3) și părea să-și adjudece toate cele trei puncte, dar formația antrenată de Dan Petrescu a egalat în ultimul minut, prin Rafa Silva, scor 2-2. Ulterior, tehnicianul român și-a expus concluziile – catalogând drept „ciudată” această partidă – și a făcut referire la temperaturile ridicate din Coreea de Sud.
„A fost un joc foarte ciudat. Am condus jocul timp de 75 de minute și am marcat golul de la început. Dar a devenit un joc dificil, deoarece am primit două goluri. Este păcat. Nu doar Jeonbuk, ci și jucătorii de la Daejeon au depus un efort uriaș.
Din cauza programului încărcat, se va impune o schimbare în componența jucătorilor. Va fi mai cald în august, așa că voi pregătiți-vă bine. Personal, este foarte cald. Umiditatea este prea mare. O voi depăși bine pentru că am experimentat-o în Asia”, a declarat Petrescu. Echipa sa ocupă în momentul de față poziția a patra în clasament, la 19 puncte în spatele liderului Ulsan.
Boateng a semnat cu Jeonbuk
În cursul zilei de miercuri, 12 iulie, Nana Boateng a devenit oficial jucătorul celor de la Jeonbuk. Anunțul a fost făcut de CFR Cluj, care și-a luat astfel rămas bun de la mijlocașul ghanez după aproape doi ani.
„Mulțumim, Nana Boateng! Cluburile CFR 1907 Cluj și Jeonbuk Hyundai Motors au ajuns la un acord privind transferul definitiv al jucătorului Nana Boateng la formația din Coreea de Sud.
Venit la CFR în luna septembrie 2021, Nana a devenit rapid unul dintre cei mai puternici și constanți mijlocași din Liga 1. Cu aproape 90 de partide jucate în tricoul alb-vișiniu, Boateng a reușit să marcheze 7 goluri, unul dintre ele fiind cel care ne-a adus calificarea în Primăvara Europeană în sezonul precedent! Îi mulțumim pentru toată munca depusă la CFR Cluj și îi dorim multă baftă la noua sa echipă!”, a transmis fosta campioană a României, prin intermediul paginii oficiale de Facebook.